Noul show de la Antena 1 este adresat tuturor pasionaţilor de cooking şi bucătarilor profesionişti, aspiranţi la titlul de Chef. Cei selectaţi să intre în această competiţie vor locui într-o casă amenajată special pentru ei, lipită de restaurantul în care vor trebui să gătească. Concurenţii vor fi împărţiţi în echipe şi vor fi supuşi în fiecare ediţie la tot felul de probe eliminatorii.
Emisiune de succes peste hotare: „O mostră a geniului în televiziune”
Maestrul bucătar scoţian Gordon Ramsay (47 de ani), un star internaţional de televiziune, are 14 restaurante, ele adunând până acum 15 stele Michelin. Ramsay este prezentatorul variantei americane a show-ului, care a fost nominalizată la Primetime Emmy Awards, Art Directors Guild Awards (Television), Teen Choice Award sau People’s Choice Awards.
În SUA, emisiunea a ajuns la sezonul cu numărul 12 şi are o audienţă de peste 7 milioane de telespectatori.
Încă de la primele sezoane difuzate în Marea Britanie şi SUA, formatul s-a bucurat de aprecierea criticilor de specialitate. “Hell’s Kitchen este o mostră a geniului în televiziune”, au scris cei de la “The Guardian”, “Ramsay stimulează deliciile iadului pe pământ”, spuneau cei de la “Boston Herald”, iar Entertainment Weekly l-a numit “Una din plăcerile noastre vinovate”.