Pe 22 iunie, ora 22.45, la Antena Stars are premiera miniseria „Regina din Palermo” („Rosy Abate: La Serie”), o poveste încărcată de emoție, dramă, luptă și iubire, cu frumoasa Giulia Michelini în rolul principal.

Producţia este un spin-off al serialului „Brigada antimafia” (2009-2016) şi continuă povestea lui Rosy Abate (Giulia), o femeie despre care toată lumea credea că a murit într-o explozie, dar care trăieşte sub o altă identitate în Liguria, asta până în ziua în care află că fiul ei, Leonardo, este în viaţă. Ea renunţă la noua ei viaţă şi pleacă să-l caute în Sicilia.
Primele cinci episoade ale miniseriei au fost difuzate în ţara de origine în 2017, iar următoarele cinci vor ajunge pe micile ecrane din Italia în octombrie anul acesta.
Actriţa Giulia Michelini a interpretat personajul Rosy Abate şi în „Brigada antimafia” („Squadra antimafia”), un serial care a avut 8 sezoane. În „Regina din Palermo” ea joacă, printre alţii, şi alături de sora ei, Paola Michelini, car îi dă viaţă Reginei, o doamnă din înalta societate. La fel ca în serial, Giulia (34 de ani) are şi ea un băiat, Giulio, în vârstă de 15 ani, frucutul unei relaţii avute la adolescenţă cu un marinar, Giorgio Cerasuolo.