Homepage  / Știri

Anthony Hopkins a urât munca în teatru

Anthony Hopkins a urât munca în teatru

de Redactia Tvmania

Legendarul actor britanic (73 de ani) a mărturisit că nu i-a plăcut niciodată să joace pe scena teatrului, dar găseşte şi industria filmului la fel de frustrantă, potrivit FemaleFirst.co.uk.

Hopkins a lucrat la prestigiosul National Theatre din Londra, la începutul carierei sale, dar a fost nemulţumit atât de experienţă, cât şi de oamenii din industrie.

“Am jucat nişte Shakespeare acolo. Iisuse! Niciodată n-o s-o mai fac. Mereu ai, despre tine, iluzia că toată lumea aşteaptă cu nerăbdare următoarea ta apariţie într-o piesă de Shakespeare.

Însă am fost pe scenă într-o asemenea situaţie şi am văzut oameni dormind în primele rânduri. Acela a fost momentul trezirii la realitate, cântecul meu de lebădă. Am renunţat”, a povestit el.

Despre filme, Hopkins a povestit cum, tot la începutul carierei sale, a apărut într-un film la a cărui difuzare pentru oficiali ai studiourilor toată lumea plângea. “Erau atât de mişcaţi, iar eu mă gândeam că e cel mai lent film din istorie. Probabil am o inimă de piatră”, s-a amuzat actorul.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton