Acestuia i-a revenit, de altfel, dificila decizie, iar Morar a ales-o pe Irina pentru a merge mai departe, cu lacrimi în ochi.
Spre surprinderea juraţilor, atât Irina, cât şi Antonia au cântat mult mai bine la duel decât în gala de sâmbătă seara, atunci când au avut de interpretat melodii din repertoriul eroilor muzicali ai mentorului lor.
Din această cauză, Paula Seling şi Adrian Sînă nu s-au putut pune de acord – Paula a ales să o elimine pe Antonia, în vreme ce Adrian Sînă a salvat-o, la fel ca săptămâna trecută -, iar Morar s-a trezit astfel cu votul decisiv.
Ofertă pentru Antonia
Acesta a fost nevoit să “alunge de acasă unul dintre copii”, aşa cum s-a referit la cele două cântăreţe, însă nu înainte de a-i oferi Antoniei şansa de a se alătura trupei de la “Răi da’ buni”, show-ul pe care-l realizează la Antena 2.
Tot aseară, pe scena “X Factor” a urcat boy band-ul East 17, una dintre cele mai de succes trupe de profil din anii ’90, cu peste 20 de milioane de discuri vândute în întreaga lume.
Telespectatorii se vor putea reîntâlni cu Antonia şi cu ceilalţi concurenţi eliminaţi de la “X Factor” pe 1 decembrie, într-o ediţie specială “Neatza cu Răzvan şi Dani”, găzduită de cei doi amfitrioni care fac atmosferă şi la concursul de talente.