Diseară, de la 20.30, în cea de-a doua ediţie din acest sezon al show-ului Dansez pentru tine, Antonia, una dintre cele mai în vogă artiste ale momentului, deschide seria vedetelor care intră în acest sezon în ringul visurilor de la Pro TV, unde dansează pentru un caz umanitar.

„Mă bucur că reuşesc de data aceasta să mă implic şi să intru în ringul de la „Dansez pentru tine”. Este o experienţă nouă pentru mine, dar frumoasă, şi cu fiecare repetiţie mă simt mai responsabilă şi mai dornică să fac tot ce ţine de mine să împlinesc un vis sau să aduc un zâmbet în viaţa cuiva. Am emoţii pentru vineri, dar abia aştept să dansez”, a declarat Antonia.

Artista dansează pentru visul Roxanei Atofane, de 13 ani, din Suceava, care vrea să îşi continue orele de canto la Iaşi şi să îl ajute pe tatăl ei cu o proteză. Chiar dacă suferă de boala oaselor de sticlă, Roxana este pasionată de muzică şi ia cursuri de canto la Palatul Copiilor din Iaşi încă de când avea 7 ani. O dată la patru luni, Roxana merge în Spania, pentru că doar acolo poate urma un tratament care să o ajute să aibă o viaţă mai uşoară.

Urmărește-ne pe Google News