Homepage  / Vedete / Vedete străine

Aracely Arambula rămâne fără exclusivitatea de la Telemundo. Ce va face actrița de acum

Aracely Arambula rămâne fără exclusivitatea de la Telemundo. Ce va face actrița de acum

de Redactia Tvmania

Aracely Arambula a rămas de curând fără exclusivitatea de la Telemundo, în cadrul căreia a avut numeroase proiecte de succes, unul din ele fiind „La Dona”, al cărui prim sezon îl puteți revedea la Pro Gold în fiecare zi, de la ora 14.30. 

Însă actrița nu s-a lăsat afectată de decizia companiei și a revenit la Televisa, rivala companiei Telemundo, dar și locul în care și-a început cariera de actriță.  Aracely a filmat o emisiune specială care va fi difuzată pe 11 decembrie în Mexic cu ocazia sărbătorii Fecioarei din Guadalupe, un sfânt special pentru catolici. 

„Am avut multe emoții când am intrat în Televisa.. atâtea amintiri, începuturile mele.. Este drumul pe care îl făceam zilnic și pentru școala de actorie CEA”, a declarat emoționată Aracely

„În momentul de față sunt entuziasmată de proiectele muzicale pe care le am, iar pentru actorie nu există frontiere. Sunt încântată că am început aici și este tare plăcut să ții legătura cu oamenii care fac parte din viața ta”, a completat aceasta.

Mai mult, presa mexicană speculează că aceasta nu a venit doar pentru această emisiune în cadrul Televisa, ci și pentru un proiect pe care l-ar putea începe anul viitor. Aracely ar putea avea un nou rol principal în cadrul unui proiect. 

Sezonul doi al telenovelei „La doña” va debuta pe micile ecrane din Mexic la începutul lunii ianuarie 2020, la Telemundo. Acesta fiind ultimul proiect exclusiv pe care actrița la avut cu ei. 

 

 

 
 
Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton