Homepage  / Vedete româneşti

Arhitecta Alina Vîlcu despre sezonul 8 „Visuri la cheie” (Pro TV): „Anul acesta m-a emoționat în mod special un caz care…”

Arhitecta Alina Vîlcu despre sezonul 8 „Visuri la cheie” (Pro TV): „Anul acesta m-a emoționat în mod special un caz care...”
5

de Ruxandra Dinca,

Noul sezon „Visuri la cheie”, una dintre cele mai îndrăgite emisiuni de pe micile noastre ecrane, a debutat recent, iar arhitecta Alina Vîlcan, parte din echipa show-ului, ne-a dat detalii din culise.

Cum este la filmările pentru „Visuri la cheie”? Există vreun caz care v-a impresionat în mod special în sezonul acesta? 

La filmări este ca în viață, dar mult mai intens. Trebuie să ținem cont de faptul că vorbim de un reality-show. Noi ne facem treaba de arhitecți și oameni. Pentru mine, filmările sunt o continuare a muncii mele de la birou, într-un alt context și, cum spuneam, mult mai intens. Totul se desfășoară cu o rapiditate uriașă, chestiune care aduce multă presiune, dar și multe idei creative. Trecem împreună prin momente de criză, dar ne distrăm și ne bucurăm de toată această experiență. Toate cazurile mă ating, mă pun pe gânduri. Anul acesta m-a emoționat în mod special un caz care cred că are legatură cu unele dintre căutările mele interioare. Este vorba de o familie care a luat o decizie curajoasă de viață, și anume, de a se reîntoarce către natură, către sat, către o comunitate mică, unde poți aduce mari schimbări. Mulți ar privi asta ca pe o renunțare, însă eu o văd ca pe o salvare. Salvarea sufletelor noastre. Din toată goana inutilă la care ne supunem, dar mai ales o salvare a planetei, printr-un un mod de viață intim legat de natură.

Care este partea cea mai frumoasă atunci când ești implicat într-un proiect precum „Visuri la cheie”? Dar cea mai dificilă?

Cea mai frumoasă parte sunt oamenii, protagoniștii acestor povești, și nu numai. Ei sunt colegii mei, arhitecții și colegii din echipa de filmare. Este vorba de felul în care această emisiune ne pune împreună și ne ajută să ne descoperim. Să vedem ce avem mai bun și mai frumos în noi. Dificil…. hm… trebuie să mă gândesc mai mult la acest răspuns, pentru că nu îmi vine nimic în minte. În ultima vreme totul curge natural. Chiar și când avem parte de drumuri lungi, nopți nedormite sau idei care nu se leagă, tot înaripată mă simt. Am sentimentul că lucrez la ceva dincolo de mine.

Cum vi s-a schimbat viața – dacă vi s-a schimbat – după ce ați devenit parte dintr-un show așa de popular precum „Visuri la cheie”?

Nu mi s-a schimbat în exterior. Viața mea curge la fel, doar cu mai puțin timp liber. În interior, însă, am căpătat mai multă încredere în mine, ca arhitect, și am devenit mai așezată ca om. Faptul că mă mai recunoaște lumea pe unde mă duc… ei bine, asta e o chestiune care mă stânjenește un pic, pentru că am sentimentul că lumea ne suie pe niște piedestale unde nu ne este locul, ne atribuie calități de îngeri ☺. Noi facem ce ar face oricine în locul nostru la „Visuri la cheie”. 

alina vilcu 242096525_275481691077879_7409307540190437943_nIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

În afară de „Visuri la cheie”, în ce alte proiecte sunteți implicată?

Cel mai drag proiect, pe lângă proiectele de la biroul de arhitectură, este Inside Academy. Inside a pornit acum 3 ani, cu Omid (n.r. – Omid Ghannadi, în trecut arhitect la „Visuri la cheie”), ca o școală de design – din dorința de a da mai departe tot ce știm în meseria asta. Acum Inside a crescut mult. Este o comunitate mare și frumoasă, în care oamenii se ajută între ei și schimbă idei. Mai mult, în momentul acesta lucrăm la o platformă care să ajute absolvenții Inside cu proiecte noi, cu ghidare în meserie, și, nu în ultimul rând, să îi pună în contact cu furnizorii de servicii specifice și clienții. Pe lângă asta, am început și cursuri de avansați, dedicate celor care își doresc să transforme un hobby într-o nouă profesie, sau, de ce nu, într-un stil de viață.

Sunteți arhitect și designer, pasionată de frumos în general. Ce v-a impresionat plăcut cel mai recent? 

Îmi este foarte greu să aleg. Muzica ascultată acum câteva zile la Festivalul Enescu, culorile și lumina dintr-un peisaj cu dealuri, dintr-o locație de la „Visuri la cheie”. Acum am proaspăt în minte filmul „Bohemian Rhapsody”, pe care l-am vizionat recent și care m-a lăsat fără cuvinte, cu sufletul deschis și cu lacrimi în ochi. Iubesc oamenii care trăiesc prin și pentru artă, care au puterea de a transforma un moment efemer în ceva etern și… cred că Freddie Mercury a fost unul dintre ei.

Ce anume urmăriți la televizor/online?

Nu am foarte mult timp la dispoziție, așa că mă uit ocazional la câteva documentare și, din când în când, la filme, dar nu foarte des. Documentarele pe care le urmăresc sunt din zona socială, sustenabilitate sau design. 

Cum a fost vara aceasta pentru dvs? Există un moment din vacanța lui 2021 de care vă amintiți cu mare plăcere și pe care ați putea să-l împărtășiți cu noi?

Vara mea a fost minunată!! Am fost plecată puțin peste o lună în Grecia, din care 8 zile pe o barcă. A fost cea mai superbissimă experiență a ultimilor ani. Am fost împreună cu soțul și băiatul meu, într-un kitesafari. Adică, un catamaran în care totul era organizat pentru a ne duce în locuri cu vânt și greu accesibile altfel, ca să ne dăm cu kite-ul. A fost prima experiență de kite împreună cu fiul meu, care anul acesta a făcut progrese fantastice. Am văzut locuri minunate, sălbatice, apusuri, golfuri, mare, stânci, păsări… o experiență divină, cu ocazia căreia am cunoscut o mână de oameni din toate colțurile lumii (din US, Norvegia, Italia, Germania). Toți acești oameni sunt uniți de o pasiune comună. Cu siguranță, voi repeta această experiență anul următor!

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton