Homepage  / Știri

Arnold Schwarzenegger îşi scrie memoriile

Arnold Schwarzenegger îşi scrie memoriile

de Redactia Tvmania

Fostul guvernator al statului american California a încheiat un contract cu o editură pentru a-şi publica memoriile, relatează digitalspy.co.uk.

În noua carte, care se va numi „Total Recall: My Unbelievably True Life Story”, Arnold Schwarzenegger (64 de ani) are de gând să relateze cele mai importante perioade din viaţa sa: începuturile carierei de culturist, vremurile în care se număra printre cei mai populari actori de la Hollywood şi destrămarea mariajului cu Maria Shriver (55 de ani).

Adam Mendelsohn, reprezentantul actorului, spune că Arnold Schwarzenegger este pasionat de acest proiect:

„Arnold Schwarzenegger lucrează la această carte de mai bine de un an. Nu dorea să-şi scrie autobiografia cât timp încă era guvernator”.

Pe de altă parte, o sursă din anturajul actorului spune că noua carte nu va conţine toate amănuntele picante.

„Total Recall: My Unbelievably True Life Story” va vedea lumina tiparului în octombrie 2012.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton