Homepage  / Articole

„Artistul” a triumfat şi la BAFTA 2012, cu 7 trofee

„Artistul” a triumfat şi la BAFTA 2012, cu 7 trofee

de Redactia Tvmania

Şansele filmului franţuzesc „Artistul” de a fi învingător şi la Oscaruri, pe 26 februarie, cresc după decernarea premiilor britanice de cinematografie, BAFTA. La gala de pe 12 februarie, filmul a adunat premii pentru regie, actor principal, scenariu, imagine, muzică, costume şi cel mai bun film.

Filmul lui Michel Hazanavicius a avut cele mai multe nominalizări anul acesta, 12, şi a câştigat şi cele mai multe premii, şapte la număr. Meryl Streep a fost aleasă cea mai bună actriţă, pentru rolul din „The Iron Lady” (şi în drum spre scenă şi-a pierdut pantoful, ca în poveste), Christopher Plummer a fost laureat pentru rolul secundar din „Beginners”, iar Octavia Spencer – pentru cel din „Culoarea sentimentelor”. „Un spion care ştia prea multe” a fost desemnat drept cel mai bun film britanic din 2011 şi a primit un trofeu şi pentru cel mai bun scenariu adaptat.

Hollywoodreporter.com analizează indiciile oferite de Premiile BAFTA şi notează că 20% din membrii Academiei Americane de Film sunt britanici. Premiile britanice sunt, astfel, un indiciu privind cine ar putea câştiga la Oscar: astfel, dacă e vorba de o cursă strânsă, premiul merge la actori britanici şi poveşti despre Marea Britanie (în ultimii ani, au câştigat „Regina” şi nu „Cârtiţa”, Colin Firth şi nu Jeff Bridges, Helena Bonham Carter şi nu Melissa Leo). Prin urmare, premiul acordat lui Meryl Streep s-ar putea să nu se repete şi la Oscaruri, unde Viola Davis ar putea fi numită cea mai bună actriţă.

[imagebrowser id=554]

 

Mai jos, găsiţi lista celor mai importanţi câştigători de la BAFTA.

 

CEL MAI BUN FILM – „Artistul”

 

CEL MAI BUN FILM BRITANIC – „Un spion care ştia prea multe”

 

CEL MAI BUN ACTOR ÎN ROL PRINCIPAL – Jean Dujardin, „Artistul”

CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ ÎN ROL PRINCIPAL – Meryl Streep, „The Iron Lady”

 

CEL MAI BUN ACTOR ÎN ROL SECUNDAR – Christopher Plummer, „Beginners”

CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ ÎN ROL SECUNDAR – Octavia Spencer, „Culoarea sentimentelor”

CEL MAI BUN REGIZOR – Michel Hazanavicius, „Artistul”

 

CEL MAI BUN FILM ANIMAT – „Rango

 

CEL MAI BUN FILM STRĂIN – „Pielea în care trăiesc”

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton