Serialul, care va avea premiera în Statele Unite pe 19 septembrie, a început deja să se folosească de numele, dar și de imaginea lui Ashton pentru a-și face reclamă. Astfel, succesorului lui Charlie Sheen i se acordă multă atenție, iar rezultatele se vor vedea peste doar câteva luni.
Actorul de 33 de ani este cheia noului panou publicitar special creat pentru „Two and a half Men”. Panoul precedent, în care apărea Sheen, a fost dat jos luna trecută.
În luna mai, Ashton Kutcher a răspuns afirmativ când i s-a oferit un rol în serialul de comedie.
„Nu am mai primit atâtea telefoane și e-mail-uri în toți cei 13 ani ai mei de când sunt în showbiz. Ai putea crede că am câștigat la loterie, ceea ce s-a cam întâmplat”, a declarat, la acea vreme, tânărul actor.
Starul din „No Strings Attached” va primi un salariu enorm, de peste 1 milion de dolari, pentru fiecare episod în care va apărea. „Am cel mai tare job din showbiz și sunt încântat peste măsură de asta”, a spus Ashton, citat de Daily Mail.
Ashton nu vrea să îl copieze pe Charlie Sheen, dar a declarat: „Voi încerca din răsputeri să distrez la maximum telespectatorii”.
Soţul lui Demi Moore a devenit cunoscut după ce a jucat în longevivul serial „That ’70s Show” (1998-2006).