Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Ashton Kutcher îl va juca pe Steve Jobs

de Redactia Tvmania

Un pionier în ale Twitter-ului şi, în general, un tip renumit pentru pasiunea pentru gadget-uri, actorul american Ashton Kutcher va avea acum ocazia să-l interpreteze pe cel mai influent om din domeniul IT, fondatorul Apple Steve Jobs, relatează Daily Mail.

El îl va juca pe pionierul în ale tehnologiei într-un film independent botezat simplu “Jobs”.

Deşi Kutcher (34 de ani), care îl joacă pe magnatul IT Walden Schmidt în sitcom-ul “Doi bărbaţi şi jumătate”, e mai cunoscut pentru rolurile lui comice, el are la activ şi proiecte dramatice, precum “The Butterfly Effect” (2004) şi “The Guardian” (2006).

Deşi implicarea în proiect se anunţă a fi una dintre cele mai mari provocări din cariera actorului, Ashton măcar nu trebuie să-şi facă griji pentru asemănarea fizică: după cum puteţi vedea din poza alăturată, el seamănă foarte mult cu Jobs în tinereţe. Fondatorul imperiului Apple a murit în octombrie 2011, după o lungă bătălie cu cancerul.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te