Cei doi actori au fost văzuţi împreună vineri pentru prima dată de la apariţia zvonurilor că ar fi la un pas de divorţ, potrivit Us Weekly.
Kutcher şi Moore îşi purtau amândoi verighetele când au participat la o sesiune privată de la centrul Kaballah din Los Angeles. Ei au plecat separat, la cam o oră după aceea.
La începutul săptămânii trecute, Star Magazine a scris că cei doi nu mai locuiesc împreună de câteva luni şi sunt pe cale să divorţeze. Ashton şi Demi, care şi-au serbat recent a şasea aniversare, nu au răspuns speculaţiilor, dar Kutcher a părut să le infirme pe contul său de Twitter.
“Când BĂNUIEŞTI că ştii ceva despre care nu ştii nimic, ne faci de râs pe amândoi”, a scris, misterios, Ashton.