Homepage  / Nu rata!

“Asta-i România!” (Kanal D): Povestea lui Ionuț

“Asta-i România!” (Kanal D): Povestea lui Ionuț

de Redactia Tvmania

Seria de reportaje din cadrul campaniei “Ție ți-e frică de întuneric?”din cadrul emisiunii “Asta-i România!”, difuzată la Kanal D sâmbăta, de la ora 20.00, continuă cu poveștile despre oamenii din cătunele neelectrificate.

Captura1

Mâine, telespectatorii Kanal D vor putea urmări povestea lui Ionuț, un băiețel care merge pe jos trei-patru ore pentru a ajunge “în vale”, la școală.

Echipa emisiunii “Asta-i România!” s-a deplasat în comuna Ciosa, unul dintre cătunele risipite în vârf de munte, acolo unde serile oamenilor sunt luminate cu opaițul, iar viața se scurge după alt ritm.

În acest microunivers încapsulat în timp, să mergi la doctor sau să-ți dorești un dascăl în sat este deja moft. Nici poștașul nu le bate oamenilor la poartă și nici primarul, care nu i-a mai vizitat de patru ani. Ca să ajungă la primul magazin “din vale”, oamenii trebuie să străbată, ore în șir, pădurile.

Familia la care au mers reporterii “Asta-i România!” nu s-a aflat printre norocoșii din centrul satului la care curentul electric a ajuns. Și asta pentru că investiția primăriei n-a fost și pentru ei. În țipenia aceasta de colț de Românie își poartă pașii dinspre școală, Ionuț. Picioarele îi sunt degerate, dar asta-i soarta pruncilor în cătunele răsfirate printre munți.

“La 4.00 mă trezesc și la 5.00 plec spre școală”, spune, în fața camerei de filmat, Ionuț. “Cât timp faci până la școală?”, întreabă reporterul. “Câte trei-patru ore”, îl lămurește băiețelul.

Ionuț a avut și el parte, odată, de o bucurie care este obișnuintă pentru alți copii de vârsta lui: “M-am uitat o singură dată la desene animate, în vale, la bunici”.

Grijile rămân în sufletul mamei lor, care oftează la gândul că pruncilor ei li se fură viitorul.

“Dacă se îmbolnăvește un om, poate să moară. Nu vine nimeni la noi. Mai vin părinții ăștia (preoții, n.r.) de ne mai caută – restul, nimeni, absolut! Primarul n-a venit aici de patru ani. Mai demult. De la alegeri”, spune un bărbat pe care reporterul l-a surprins în fața bisericuței din sat.

O nouă ediție a emisiunii “Asta-i România” va fi difuzată mâine, 12 martie, de la ora 20.00, la Kanal D.

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton