Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / Seriale americane

Astăzi, Diva difuzează episodul 100 din „Hawaii 5.0”

de Redactia Tvmania

Cu această ocazie, Grace Park, cea care interpretează personajul Kono Kalakaua, a răspuns la câteva întrebări despre serial.

Ce o așteaptă pe Kono, personajul tău, personajul tău, în sezonul 5 din „Hawaii 5.0”?

Grace Park: Ştiu că are parte de întâmplări romantice! Nu sunt sigură în ce direcţie merg lucrurile, dacă pune punct relaţiei sau dacă aceasta avansează spre o nuntă. Habar n-am. Aştept să văd ce au pregătit pentru Kono, sper ca personajul ei să crească.

Ai un moment preferat din ultimele 100 de episoade din „Hawaii 5.0”?

Grace Park: Da, este vorba despre momentul în care Scott e într-o dispoziţie distractivă şi începe să danseze, toată lumea care îl priveşte simte nevoia să facă la fel. E ceva viral. Dansează aşa, trăsnit, şi de obicei e cineva lângă el şi încep să danseze împreună. Îmi plac scenele de genul acesta. De obicei este vorba despre lucruri care au loc în spatele camerelor de filmat. La începutul sezonului 2, Kono are probleme, pare că va renunţa la poliţie, iar Chin își face griji pentru ea. Ne-am distrat foarte mult, mi-am vopsit părul, am îmbrăcat-o altfel, am machiat-o altfel. Şi n-am făcut totul într-un singur episod. N-am spus „Uite cum stă treaba, la finalul episodului am rezolvat totul şi am terminat povestea”. Am întins totul pe cinci episoade şi abia în al cincilea am pus punct traseului.

Ai o cascadorie preferată din ultimele 100 de episoade din „Hawaii 5.0”?

Grace Park: Sunt surprins că am ajuns la 100 de episoade, pentru că nu pare că a trecut atât de mult timp, deşi suntem aici de multă vreme. E destul de greu să-mi aduc aminte cascadoriile pe care le-am făcut… Una de care îmi aduc aminte este din primul sezon, episodul 2. Trebuia să mă bat cu o femeie în bucătărie, cred că cealaltă era rusoaică şi mă atacase cu un cuţit, ne băteam în toată bucătăria, apoi ajungeam la bibliotecă şi aterizam în piscină. A fost grozav, pentru că atunci când citisem scenariul am fost intimidată, nefiind obişnuită cu aşa ceva. Dar am venit cu o zi înainte, am repetat totul şi m-am distrat de minune. Multe cascadorii sunt distractive. La fel de mult îmi plac cascadoriile cu maşini. Nu conduc neapărat eu, dar dacă stau pe scaun şi maşina e condusă de un cascador, el ştie ce trebuie făcut. E foarte tare să stai în maşină în timpul cascadoriilor, pentru că știi că ești în siguranţă, dar simţi şi adrenalina, în acelaşi timp.

Care a fost guest star-ul care ţi-a plăcut cel mai mult până acum în „Hawaii 5.0”?

Grace Park: Am avut o mulţime de guest star-uri interesante, dar preferatul meu a fost Ian Anthony Dale, pentru că am avut multe scene împreună şi mi-a înfrumuseţat ziua. M-am simţit o actriţă cu „A” mare.

Sezonul 5 al serialului „Hawaii 5.0” se difuzează în fiecare marți, câte două episoade, de la ora 21.00, la Diva.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te