Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Astăzi, începe “Bake Off România”. Primele probe

de Redactia Tvmania

Luni, 29 februarie, de la 20.30, concurenții vor intra în cortul “Bake Off România” și vor simți pentru prima dată emoțiile probelor. În fiecare ediție, cei 12 concurenți vor avea de parcurs câte trei probe, existând în plus și o probă eliminatorie, la finalul căreia un concurent va părăsi cortul “Bake Off România”.

Prima probă este cea de semnătură, o probă care trebuie să vorbească despre personalitatea concurenților. Această probă le oferă libertate creativă, însă în jurul temei date. Ei pot folosi orice fel de ingrediente pentru a impresiona jurații cu preparatul lor. Juriul va dezbate pe baza texturii și aspectului, oferind sfaturi utile concurenților, însă fără a vota.

Cea de-a doua probă este cea tehnică, o adevărată surpriză pentru concurenți! Această probă va demonstra dacă concurenții pot urmări o rețetă dată și ce tehnici de preparare a produselor folosesc. Preparatul pe care trebuie să îl facă este propus de unul dintre jurați, iar, înainte de începerea probei, concurenții primesc ingredientele și rețeta scrisă, însă nu completă. Anumite detalii vor fi omise intenționat, tocmai pentru a testa atenția și tehnica concurenților. Alex Stan, Simona Pope și Tudor Constantinescu vor juriza produsele, fără să știe căror concurenți le aparțin.

Cea de-a treia probă este de creativitate, fiind gândită special pentru a le oferi concurenților șansa de a-și demonstra toate calitățile în bucătărie. Această probă aduce surprize, aici intrând în scenă invitații speciali ai fiecărei ediții. Ei le vor da tema concurenților, pe baza căreia vor trebui să facă un produs care să impresioneze juriul atât prin aspect, cât și prin gust. La finalul acestei probe, cel care s-a descurcat cel mai bine va fi ales cofetarul săptămânii de către juriu.

Trei concurenți care nu au reușit să impresioneze jurații prin preparatele lor vor merge în proba eliminatorie, care constă în reintrepretarea unui desert clasic. Concurenții vor avea ingredientele și rețeta scrise pe tablă și vor trebui să găsească modalități creative a de reface și prezenta un desert aparent banal. Cei care vor reuși să dea dovadă de inspirație vor merge mai departe, însă cel care nu va face față provocării va părăsi competiția.

Prima ediție “Bake Off România” are ca tema tortul, iar cei trei jurați, Alex Stan, Simona Pope și Tudor Constantinescu, au pregătit surprize pentru cei 12 concurenți. Bebe Cotimanis și soția sa vor fi invitații speciali ai primei ediții, aducând un plus de savoare și voie bună la bancurile de lucru.

 

 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te