Homepage  / Galerie foto

Astăzi, la Antena 1, începe „Chefi la cuțite”

Astăzi, la Antena 1, începe „Chefi la cuțite”

de Redactia Tvmania

Luni, 7 martie, de la 20.30, la Antena 1, români și străini, bucătari și amatori, preparate de revistă sau farfurii mai puțin reușite se întrec la „Chefi la cuțite” pentru 30.000 de euro.

Luni, 7 martie, de la 20.30, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu dau startul competiției „Chefi la cuțite”. Prima etapă a show-ului va aduce în fața celor trei concurenții care speră să treacă de preselecții doar pe baza farfuriei pe care o au de gătit într-o oră. Prima ediție de la Antena 1 va arunca în luptă concurenți foarte diferiți între ei, de la un bucătar de origine chineză, la unul italian sau un român care gătește de 15 ani în Germania, o fostă asistentă TV sau o simpatică gospodină de la malul mării. Fiecare va încerca să pună în farfurie un preparat reprezentativ, singurul care va conta la jurizare, asta pentru că chefii vor da votul decisiv „pe nevăzute”, strict în funcție de gustul și aspectul farfuriei.

Noutatea absolută a acestui format, degustarea „pe nevăzute”, va aduce și cele mai tari reacții ale chef-ilor. Așa se face că la fiecare preparat aceștia vor face presupuneri în legătură cu autorul mâncării. „Sunt convins că vom vedea o tipă tatuată din cap până în picioare”, va spune Cătălin Scărlătescu, fără să știe că în spatele ușilor se află un tânăr bucătar, în vreme ce chef Dumitrescu va paria că are de-a face cu un amator, deși farfuria jurizată era gătită de un bucătar profesionst.

„Vedem de toate în această emisiune”, spune Florin Dumitrescu. „Plângem, râdem, glumim, ne distrăm, plângem, ne mai certăm. Este foarte frumos ca format, iar entuziasmul de pe platoul de filmare cred că o să depășească și sticla. Este un format de care aveam nevoie noi trei, ca echipă, cum vă spuneam parcă a fost conceput special pentru noi.”

Chef Sorin Bontea adăugă și el: „Această degustare pe nevăzute se extinde și la alte etape ale concursului, nu doar la cea de preselecții, astfel că la un moment dat tu, ca chef, te poți trezi în situația în care elimini pe cineva din propria ta echipă, fără să știi: pe scurt, în etapa în care ne vom întrece efectiv, echipele care pierd proba intră la duel și se apucă să gătească, iar noi, chefii, gustăm din aceste farfurii fără să știm ce concurent le-a gătit. Astfel poți să dai afara pe cineva de la tine din echipă. Fără să știi. Și cu siguranță se va ajunge la asta. E un format foarte bun, cu mult, mult gătit.”

La rândul lui, cucerit de pasiunea cu care gătesc oamenii care vin în concurs, chef Cătălin Scărlătescu mărturisește: „Este o emisiune despre mâncare, veți vedea multă mâncare, dăm rețete, invățăm lumea să gătească. Iar noi trei vom fi aceiași băieți de treabă, aceiași bucătari implicați.”

 

Dragoni zburători în farfurie

Uimirea nu va avea limite pe chipurile celor trei chefi atunci când un concurent de origine chineză le va trimite în farfurie câte un… dragon! Ce-i drept, sculptat cu multă migală și precizie în bucăți de legume. La o așa priveliște, chefii vor avea comentarii cât se poate de amuzante, mai ales că vor fi luați prin surprindere. „Asta e pupăza din tei”, spune chef Scărlătescu, în vreme ce colegii lui de pupitru vor denumi preparatul fie pasărea Phoenix, fie ciocănitoarea Woody. Gluma e glumă, însă verdictul trebuie dat, astfel că jurații trebuie să decidă dacă preparatul chinezesc este demn de a primi cel puțin doi DA pentru a trece mai departe.

 

Farfurii condimentate cu povești impresionante

Arome îmbietoare, farfurii spectaculoase, preparate exotice și combinații neașteptate de ingrediente, toate se vor regăsi în platingurile primei ediții, condimentate cu povești de viață impresionante. Un tânăr de 25 de ani, care muncește ca bucătar, le va povesti juraților că viața nu a fost prea blândă cu el: abandonat la numai 1 an într-un centru de plasament, pentru că mama nu avea posibilitatea să îl crească, acesta a crescut și cu forțele proprii a decis să își facă un drum în viață, bucătăria fiind cea care l-a motivat. La rândul lui, un alt concurent, un român stabilit de ani buni în Germania și întors acasă special pentru această emisiune, va povesti că marea sa pasiune, care i-a devenit și profesie, bucătăria, i-a fost pusă la grea încercare de o operație complicată, în urma căreia și-a pierdut gustul și mirosul.

Ce s-a întâmplat cu el și cum și-a continuat meseria, dar și ce vot a primit de la jurați, telespectatorii Antena 1 vor afla luni, 7 martie, de la 20.30, la „Chefi la cuțite”.

Emisiunea se difuzează lunea și marțea de la 20.30.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton