VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9
De la lansarea primului „Men in Black”, în 1997, extratereștrii malefici și-au extins zona de acțiune în univers, așa că și agenția guvernamentală MIB trebuie să fie mai pregătită ca oricând pentru a contracara atacurile asupra omenirii. Noile ameninţări extraterestre pot lua orice formă, inclusiv a unui agent al MIB, așa că agenții pornesc cea mai dificilă misiune de până acum: aceea de a detecta un eventual trădător din cadrul organizației.
Alături de consacrații agenți H (Chris Hemsworth), High T (Liam Neeson) și O, șefa MIB (Emma Thompson), intră în “scenă” ambiţioasa M (Tessa Thompson). Pe când avea șase ani, Molly trăise, alături de părinţii ei, o experienţă extraterestră. Când agenții MIB au vizitat-o, a reuşit să se sustragă procesului standard de ştergere a memoriei cu ajutorul dispozitivului Neuralyzer. Ani întregi a căutat adevărul despre extratereştrii de pe Terra şi misterioşii oameni în negru, până când a reușit imposibilul: a descoperit sediul MIB, organizaţia care trebuia să fie de negăsit. Demonstrând că are stofă de agent, primește o nouă identitate și îmbracă legendarul costum negru. De-acum, nu mai trebuie decât să facă echipă cu H. Floare la ureche? Aș!
La scurt timp după ce îl întâlnesc pe regele extraterestru Vungus, acesta este ucis. Cum Vungus avea o armă extrem de distructivă, ce ar putea anihila întreaga omenire, agenții pornesc într-o misiune de anvergură, pe diverse meridiane, pentru a salva lumea de pericolul iminent. Astfel, călătoresc din New York la Londra, în Maroc, Italia şi Paris, răscolesc un magazin de antichităţi din Marrakech, se aliază cu un mic extraterestru și o înfruntă pe excentrica traficantă de arme Riza (Rebecca Ferguson). Cel mai mult le dau de furcă maleficii fraţi gemeni imigrați de pe altă planetă, interpretați de dansatorii Laurent şi Larry Bourgeois (Les Twins), care au jucat alături de Beyoncé şi Jay-Z și ale căror videoclipuri au milioane de vizualizări pe YouTube.
„Men in Black: International” aduce noi elemente, efecte și personaje, inclusiv unele create digital. Realizatorii au optat pentru o scenografie în stil Art Deco, iar filmările s-au realizat în Londra și New York, în piaţa aglomerată din Marrakech, în deşertul Merzouga, la Tanger și în Ischia, o insulă din Marea Tireniană. Specialiștii în efecte speciale s-au întrecut în inventivitate, iar costumierii și cascadorii nu s-au lăsat mai prejos: agenții au acum costume negre special reinventate pentru lupta cu extratereştrii, echipamente high-tech ultimul “răcnet” și mașini super-sofisticate – un Jaguar SJ6, un Lexus RC F și o motocicletă zburătoare.
Regia îi aparține lui F. Gary Gray (care a mai realizat The Fate of the Furious, comedia Friday si drama Straight Outta Compton). Scenariştii Art Marcum & Matt Holloway (care au creat și Iron Man) s-au inspirat din filmele anterioare ale seriei și din benzile desenate de Lowell Cunningham. Producători rămân aceiași Walter F. Parkes şi Laurie MacDonald, cărora li se datorează toate cele patru filme ale francizei, iar printre producătorii executivi se numără și Steven Spielberg. Din distribuție mai fac parte Kumail Nanjiani și Rafe Spall.
Producţia realizată de Amblin Entertainment și Parkes+MacDonald Image Nation și prezentată de Columbia Pictures, în colaborare cu Tencent Pictures, durează 115 minute, este recomandată audienței generale și distribuită în România de InterComFilm Distribution.
Trailerul poate fi urmărit aici: