Homepage  / Netflix

Au apărut primele imagini din noul sezon al serialului „The Crown”, cu Imelda Staunton în rolul reginei Elisabeta a II-a

Au apărut primele imagini din noul sezon al serialului „The Crown”, cu Imelda Staunton în rolul reginei Elisabeta a II-a

de Redactia Tvmania

Celebrul serial „The Crown” merge înainte cu mult-așteptatul sezon cinci, iar numeroșii săi fani au avut deja ocazia să vadă cum va arăta îndrăgita actriță britanică Imelda Staunton în rolul reginei Elisabeta a II-a, scrie deadline.com. 

Rolul longevivei suverane, strălucit jucat în sezoanele precedente de Claire Foy (nominalizată la premiul Emmy în 2017 și premiată în 2018 pentru interpretarea sa), respectiv Olivia Colman (nominalizată, la rândul său, la premiul Emmy în 2021), îi va reveni acum reputatei actrițe Imelda Staunton. 

Producția sezonului cinci al celebrului serial Netflix a început în cursul acestei luni la studiourile britanice Left Bank, cu o distribuție complet nouă care îi va interpreta pe membrii celei mai faimoase familii britanice. La scurt timp după începerea filmărilor, pe contul oficial de Twitter al serialului „The Crown” a fost postată o fotografie a  actriței, cu explicația: „O scurtă privire asupra noii noastre regine Elisabeta a II-a, Imelda Staunton”. 

 

Imelda Staunton o va interpreta pe regina Elisabeta a II-a în perioada mandatului de șapte ani al prim-ministrului John Major. Acesta va fi interpretat de Jonny Lee Miller, în timp ce Lesley Manville o va interpreta pe prințesa Margaret, Jonathan Pryce pe prințul Philip, iar Elizabeth Debicki va juca rolul prințesei Diana. S-a confirmat deja și că Dominic West este cel care va juca rolul prințului Charles.


Publicația Deadline a relatat că povestea din sezonul 5 al serialului „The Crown” va include momentul celebrului interviu luat de BBC prințesei Diana, care a ținut prima pagină a presei britanice în ultimele luni, după ce o anchetă a dezvăluit înșelăciunea reporterului Martin Bashir, menită să crească ratingul. 

 

Imelda Staunton este o cunoscută actriță britanică de teatru, dar am văzut-o și în numeroase filme, de la „Mult zgomot pentru nimic” (1993) la „Rațiune și simțire” (1995), „Shakespeare îndrăgostit” (1998), „Dădaca McPhee” (2005), în seria „Harry Potter, în rolul lui Dolores Umbridge, dar și în lungmetrajul „Downton Abbey” (2019). Aceasta a vorbit la începutul acestui an la BBC despre rolul suveranei britanice, pe care îl va interpreta în „The Crown”. Actrița a declarat că rolul va avea o complexitate crescută, deoarece al cincilea sezon relatează perioade mai recente din istoria britanică. 


„Cred că provocarea mea suplimentară este aceea că o interpretez pe regină într-o etapă cu care suntem mai familiarizați. Perioada jucată de Claire Foy este aproape istorie, dar despre personajul pe care îl interpretez eu oamenii ar putea spune: «Regina nu face asta» sau «Regina nu este așa». Acesta este cel mai dificil aspect pentru mine”, a povestit ea. 

 

Cu Imelda Staunton ne vom reîntâlni nu doar în „The Crown”, ci și în filmul „Downton Abbey 2”, care va avea premiera în 2022 și în care actrița va relua rolul lui Maud Bagshaw. 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton