Homepage  / Articole

Au reînceput filmările la “Iubire şi onoare”

Au reînceput filmările la “Iubire şi onoare”

de Redactia Tvmania

Românii aşteaptă cu interes prima telenovelă românească filmată HD.

Sub atenta supraveghere a scenaristelor Simona Macovei şi Sorina Ungureanu şi a regizorului Iura Luncaşu, Radu Vâlcan şi Mădălina Drăghici, protagoniştii din “Iubire şi onoare”, cel mai exotic proiect MediaPro Pictures, care va începe din toamnă la Acasă, au reînceput filmările pe 12 iulie. În aceeaşi zi, au început să filmeze pentru prima oară pentru acest proiect actriţa Maia Morgenstern, dar şi alţi abonaţi ai serialelor de la Acasă precum Ioan Isaiu, Alexandru Papadopol şi Elvira Deatcu.

.

Actriţa Maia Morgenstern se află la a doua colaborare cu Acasă, după serialul “Aniela”. De această dată, ea interpretează rolul Marietei, mama Ilincăi (Mădălina Draghici), o femeie care se opune iubirii dintre fiica ei şi arabul Amir (Radu Vâlcan): “Este o onoare faptul că producătorii m-au cooptat într-un nou proiect. Ei m-au invitat să mă lansez într-o nouă aventură culturală, una care depăşeşte graniţele ţării. În pregătirea rolului mă bazez pe intuiţie şi pe ceea ce cunosc despre acea lume în speranţa şi în dorinţa că-mi voi împlini un nou vis, acela de a juca un rol nou pentru mine”, a declarat actriţa.

Ioan Isaiu va fi tatăl Ilincăi, iar Alexandru Papadopol îl interpretează pe Claudiu, unchiul acesteia, un bărbat uns cu toate alifiile, care ascunde foarte multe secrete. În telenovelă, personajul lui Papadopol trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu Lavinia (Elvira Deatcu).

“Iubire şi onoare”este prima telenovelă românească filmată HD, care abordează pe lângă povestea de iubire dintre un arab şi o româncă, şi un subiect extrem de discutat pe plan internaţional: crima de onoare.

“Crima de onoare, o noţiune des regăsită în lumea musulmană, este un act săvârşit în numele onoarei. Pentru ca familia să-şi recapete bunul renume, un membru al ei trebuie să plătească cu viaţa. Ne-am inspirat din cărţi scrise de jurnalişti care au fost martorii acestei practici în lumea musulmană şi nu numai”, mărturiseşte scenarista Simona Macovei.

Marţi, 13 iulie, se lansează site-ul official https://iubiresionoare.acasatv.ro şi odată cu acesta genericul de final pe melodia “Locul ei” interpretată de formaţia Praf în ochi. Videoclipul a fost filmat pe un yaht şi pe plajele însorite din Turcia.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton