Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Austin Butler, despre legătura puternică pe care a avut-o cu Lisa Marie Presley. Ce a spus starul din „Elvis” despre momentul în care s-au cunoscut

de Roxana Mirea,

Austin Butler a reflectat asupra legăturii sale profunde și instantanee cu Lisa Marie Presley. Vorbind cu Jimmy Fallon în emisiunea „The Tonight Show”, starul din „Elvis”, în vârstă de 31 de ani, a vorbit despre prietenia sa cu regretata Lisa Marie.

Austin Butler, despre momentul în care a întâlnit-o pe Lisa Marie Presley

Austin Butler își amintește că a avut o conexiune „imediată” cu Lisa Marie Presley, care a murit pe 12 ianuarie, atunci când s-a întâlnit pentru prima dată cu ea.

„Am întâlnit-o prima dată pe Lisa când am proiectat filmul la Graceland”, și-a amintit Austin Butler. „Și nu am avut niciodată o experiență în care să întâlnesc pe cineva și să simt imediat o conexiune profundă cu acea persoană.”

Era o persoană care nu prea avea nimic de dovedit și nu se deschidea față de toată lumea, iar ea s-a deschis față de mine”, a adăugat el, sumbru, „și ne-am apropiat atât de mult, atât de repede. Așa că, da, este pur și simplu devastator.”

În timpul acelei prime întâlniri, Butler a spus că Lisa Marie i-a făcut un tur al emblematicei proprietăți Graceland și l-a dus să vadă papucii lui Elvis și adevăratul său dormitor.

Mi se face pielea de găină”, a spus Butler despre acel moment. „Asta a fost după ce am proiectat filmul și dormitorul, știți, dormitorul lui este un loc pe care majoritatea oamenilor nu ajung să îl vadă niciodată. Și a spus: ‘Vreau să îți arăt ceva’. Și m-a dus acolo sus și am stat în dormitorul lui. Și acolo sus, el nu e Elvis, era doar tata.”

„Voi prețui aceste povești pentru totdeauna”, a adăugat el.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Austin Butler: „Sunt pur și simplu devastat”

Austin Butler interpretează rolul tatălui Lisei Marie, Elvis Presley, în filmul biografic regizat de Baz Luhrmann și a fost recent nominalizat la Oscar pentru interpretarea sa remarcabilă.

Pentru Butler, momentul nominalizării a fost „dulce-amărui”.

Este ciudat în astfel de momente, pentru că este atât de dulce-amărui. Adică, se întâmplă atât de multe lucruri grozave, dar este foarte [trist]”, a împărtășit el. „Sunt pur și simplu devastat pentru familia ei și pentru că ea nu este aici, să sărbătorească cu noi”.

Austin Butler a avut ocazia să sărbătorească succesul filmului împreună cu Lisa Marie la Globurile de Aur din acest an, unde a primit premiul pentru cel mai bun actor. „Doar faptul că am fost cu ea la Globurile de Aur, nu voi uita asta pentru tot restul vieții mele”, i-a spus Butler lui Fallon.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te