Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale

„Avanpostul”, sezonul 4, DIVA. Când începe noul sezon

de Andra Stana,

Serialul „The Outpost” (Avanpostul) se întoarce cu sezonul patru, la Diva. Când vor fi pe post noile episoade.

„Avanpostul”, sezonul 4, revine la DIVA

Cel de-al patrulea sezon al serialului fantasy, Avanpostul (The Outpost), vine la DIVA cu 13 episoade noi, difuzate în premieră în România, din 23 iunie.

Sezonul 4 al serialului „The Outpost” a fost anunțat pe 18 septembrie 2020. La americani, acesta a început să fie difuzat pe 15 iulie 2021.

Pe 15 septembrie 2021, The CW a anunțat că sezonul 4 va fi și ultimul sezon al serialului cu Jessica Green, Jake Stormoen, Anand Desai-Barochia și Aaron Fontain.

Noul sezon de 13 episoade reunește fanii cu serialul de aventuri preferat. Primele două episoade ale noului sezon vor fi joi, 23 iunie, de la ora 21:00, la DIVA.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Acțiunea este la cote maxime și continuă firul narativ al sezonului 3. După ce Gwynn (Imogen Waterhouse) se sacrifică pentru a o distruge pe Yavalla, Avanpostul are nevoie de un nou conducător. Dar în timp ce Talon (Jessica Green) și Garret (Jake Stormoen) încearcă să stabilească o nouă conducere, apare o nouă amenințare sinistră și este dezvăluită adevărata origine a unor creaturi misterioase. Magia își face simțită prezența când Talon și prietenii ei experimentează viziuni întunecate de la ființe asemănătoare zeilor, care sunt hotărâți să-și revendice kinje-urile pentru ei înșiși. O asasină pe nume Luna (Maeve Courtier-Lilly) o vânează pe Talon pentru a se răzbuna pentru crimele din trecut, dar descoperă curând că propria ei moștenire este dependentă de soarta lui Talon.

Pe de altă parte, îndurerată de recenta pierdere a iubitului ei, Falista (Georgia May Foote) este îndrumată să se dedice noilor „zei” în schimbul unui favor costisitor. Talon și Zed (Reece Ritchie) descoperă cea mai mare amenințare cu care s-au confruntat până acum: o nouă specie de ființe care va explica în cele din urmă originile întunecate ale lui Talon. Noile episoade promit să răspundă unor întrebări fundamentale ale serialului.

Ce se întâmplă în primele episoade din „Avanpostul”, sezonul 4

Serialul „Avanpostul” urmărește povestea orfanei Talon, singura supravieţuitoare a rasei numite „Blackbloods”, scrie paginademedia.ro. După ce întregul ei sat a fost exterminat de o bandă de mercenari, Talon duce o viaţă solitară şi descoperă că are anumite abilităţi care o fac mai rapidă, mai puternică şi îi permit să se vindece mai repede decât majoritatea oamenilor.

În primul episod din sezonul 4 „Avanpostul”, denumit „Cineva trebuie să conducă”, Garret speră să îl vadă pe Talon preluând tronul iar un asasin caută răzbunarea. Falista e în doliu după Tobi iar Zed află un secret despre Wren.

Apoi, în episodul 2, „Un tron al nostru”, Garret atacă o nouă regină iar viziuni ciudate dezvăluie o amenințare nouă. Talon și Zed își fac un plan să îi salveze pe Blackbloods.

Primele două episoade din „Avanpostul”, sezonul 4, pot fi urmărite joi, 23 iunie, de la ora 21.00. De asemenea, ele pot fi văzute și în reluare, după următorul program:

Cu Dean Devlin și Jonathan Glassner în rolurile de producători executivi, Avanpostul este rezultatul colaborării dintre echipa Electric Entertainment formată din Marc Roskin și Rachel Olschan-Wilson și de echipa Arrowstorm Entertainment formată din Jason Faller și Kynan Griffin. Jennifer Griffin de la Arrowstorm Entertainment și Jonathan English de la Balkanic Media sunt și ele producătoare executive.

Mister, intrigi, magie, acțiune, noi creaturi fantastice și descoperiri revelatoare vin la DIVA în serile de joi. Sezonul 4 din Avanpostul începe pe 23 iunie, de la 21:00, cu două episoade.

Sursa foto: DIVA

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te