Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Avril Lavigne şi Chad Kroeger au avut o nuntă gotică

de Redactia Tvmania

Cuplul de cântăreţi canadieni a ajuns în faţa altarului luni, de ziua ţării lor natale, după o petrecere de trei zile în sudul Franţei, relatează People.com.

Avril (28 de ani), care a purtat o rochie neagră la nunta cu vocalistul trupei Nickelback, a spus: „Voiam să mă asigur că e un fel de vacanţă nebună şi experienţa unei vieţi pentru oaspeţii noştri”.

Ceremonia a avut loc la castelul medieval Chateau de la Napoule, de lângă Cannes. „Sunt obsedată de casteluri şi iubesc decorurile franţuzeşti. Am găsit acest castel şi l-am vizitat şi a fost perfect”, a explicat artista.

Cei doi şi-au jurat iubire eternă în faţa a 110 oaspeţi, iar tematica ceremoniei a fost una gotică, totul fiind organizat la lumina lumânărilor.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te