Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Axl Rose anulează turneul Guns’N’Roses

de Redactia Tvmania

Vocalistul celebrei trupe rock a anunţat că toate concertele programate în cadrul actualului turneu al Guns’N’Roses, “Chinese Democracy World Tour”, sunt anulate cu efect imediat, într-o postare de pe contul său de Twitter.

“Toate viitoarele concerte Guns’N’Roses sunt, oficial, anulate. Vă rog, contactaţi-i pe distribuitori pentru a vă primi banii înapoi”, a anunţat cântăreţul de 48 de ani.

Potrivit The Wrap, postarea ar putea fi o farsă, însă deocamdată vestea e cât se poate de neplăcută pentru fanii români ai trupei, care ar fi trebuit să susţină un concert în Capitală, pe 21 septembrie, la complexul Romexpo.

Faimos pentru firea sa schimbătoare, Axl i-a luat prin surprindere atât pe colegii de trupă, cât şi pe manageri, care au anunţat că “Vom investiga această postare”, pe contul oficial al Guns’N’Roses de pe Twitter.

Anunţul lui Rose vine la doar o zi după primul concert pe pământ american al Guns’N’Roses din ultimii patru ani.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te