În România, AXN desfăşoară concursul în perioada 1 – 28 august, iar din juriu face parte şi „TVmania”, alături de producătorul Daniel Mitulescu („Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”, „Eu când vreau să fluier, fluier”, „Loverboy”, fondatorul Metropolis Film), Ramona Cordoş şi Codin Sebastian Pop (fondatorii Creative Monkeyz), WWF România şi criticul de film Cristi Mărculescu.
Care este sistemul concursului? Pe adresa www.axn.ro/imagineazatiasta vor fi înscrise clipurile în orice format video (fiecare participant poate înscrie mai multe, dar va putea fi premiat doar pentru unul), iar câştigătorul va primi 1 cameră video Sony 4K AXP33 (în total, vor fi 6 câştigători, locurile 2 şi 3 primind, fiecare, 1 GoPro Hero4, respectiv 3 încărcătoare Ginkgo Solar). Şi va intra în etapa următoare – în care se va lupta cu cei din Ungaria şi Polonia, iar un juriu regional, format din experți AXN, va intra în acţiune.
Creatorul poveştii inspiraționale promovând o lume mai echilibrată şi mai sănătoasă pentru generațiile viitoare care va fi ales câştigătorul regiunii Europa Centrală şi de Est va merge mai departe, în concurs, la Los Angeles, în octombrie: aici, în cadrul vizitei de la Hollywood, va participa (alături de ceilalţi câștigători regionali) la o vizionare la studiourile Sony Pictures şi un eveniment în cadrul căruia se va anunţa câştigătorul dintre cei 8, care va pleca acasă cu 5.000 de dolari și produse Sony 4K (printre care, un televizor de 55 inci și o cameră foto mirroless Alpha a6300).
„Cu ajutorul rețelei noastre de televiziuni, ce până acum au încurajat telespectatorii să acorde mai multă atenție mediului înconjurător, invităm în acest moment creatorii de pretutindeni să ne spună povestea unei lumi mai bune. Credem că cele mai bune povești au capacitatea extraordinară de a te face să te simți bine, dar și de a te motiva pentru a acționa într-o direcție”, a declarat Andy Kaplan, președintele rețelelor internaționale Sony Pictures Television.
Campania „Imaginează-ți asta!” a fost lansată în septembrie 2015 de către cele 45 de rețele Sony Pictures Television Networks și și-a propus să inspire telespectatorii să protejeze și să îmbunătățească mediul înconjurător. În martie 2016, SPT a creat aplicația mobilă „Imaginează-ți asta!” pentru iOS și Android. Spotul competiției româneşti poate fi urmărit aici.