Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale turceşti

Ce mai face actrița Ayça Bingöl, Cemile din serialul „Trădarea” de la Acasă Gold

de Anda Dincă,

Postul Acasă Gold difuzează în prezent, de luni până duminică, de la ora 19.00, serialul “Trădarea” (“Öyle Bir Geçer Zaman ki”), care a avut succes atât în țara de origine (între 2010-2013), cât și la noi, la Kanal D. 

Serialul prezintă, de-a lungul a trei sezoane, povestea dramatică a lui Cemile (Ayça Bingöl), o mamă și o soție devotată, a cărei viață se schimbă pentru totdeauna când află că soțului ei, căpitanul Ali Akarsu (Erkan Petekkaya), are o amantă, pe Caroline (Wilma Elles). În timp ce Ali este sfâșiat între datoria față de familie și pasiunea pentru mai tânăra iubită, Cemile luptă să țină familia unită. 

Ce a urmat după “Trădarea” pentru Ayça Bingöl

Pentru rolul lui Cemile, Ayça Bingöl (48 de ani) a primit la vremea respectivă mai multe distincții. A fost desemnata Cea mai bună actriță la două gale, iar cariera ei a continuat pe o pantă ascendentă. În ultimii ani, a avut proiecte în televiziune, cinematografie și teatru. Mai mult ea a colaborat și cu cei de la Netflix pentru drama “Cici”, lansată în 2022, în care a jucat alături de Yılmaz Erdoğan și Okan Yalabık, dar și cu cei de la Disney Plus. 

La Disney Plus Ayça Bingöl va putea fi văzută anul acesta într-un rol secundar în serialul dramatic “Numen”, ai căror protagoniști vor fi Halit Ergenç, Songül Öden și Melis Sezen. Pe micile ecrane de la noi după “Trădarea” ea a mai apărut în “Secrete în familie” (“Babam ve Ailesi”, 2016) și “Surorile” (“Kardes Çocuklari”, 2019).

Cel mai recent proiect tv al actriței se intitulează “Yürek Çıkmazı” (“Durere de inimă”). Serialul a avut premiera în 2022, iar primul sezon s-a terminat pe 31 ianuarie. Producția este adaptarea romanului omonim scris de Atike Hınçlıer și va continua cu sezonul doi. În rolurile principale apar, pe lângă Ayça, și alți actori cunoscuti: Alp Navruz, Irem Helvacıoğlu și Cemal Toktaş. 

În “Yürek Çıkmazı”, Ayça Bingöl o joacă pe Cennet, o femeie cu un destin greu încercat. După ce a fost supusă violenței domestice de către soțul ei ani de zile, Cennet este dusă la spital. Aici o cunoaște pe avocata Zeynep (Irem Helvacıoğlu), căreia îi dă o scrisoare cu condiția să o deschidă când va muri. Între timp scrisoarea îi aduce împreună pe Zeynep și pe fiul lui Cennet, Halil (Alp Navruz). 

Când nu se află pe platourile de filmare, Ayça își dedică timpul familiei sale. Ea este căsătorită din 2001 cu actorul Ali Gökmen Altuğ cei doi având împreună două fetițe.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te