:quality(75)/https://www.tvmania.ro/wp-content/uploads/2014/11/baiazid.jpg)
Selim mizează pe faptul că Suleyman este sensibil atunci când i se pune în pericol tronul şi îşi bazează afirmaţiile pe faptul că fratele său nu a ascultat porunca de a se muta în sangeacul Amasya.
Suleyman cade pe gânduri şi, în cele din urmă, se hotărăşte să le trimită ultimatum celor doi prinţi. Mihrimah se străduieşte să-l convingă pe Suleyman că Baiazid nu îl va trăda niciodată şi că principalul vinovat este Selim, care nu a pierdut niciodată ocazia să-l denigreze pe fratele său în faţa sultanului.
Baiazid ignoră avertismentul sultanului şi sfaturile celor din jur şi strânge armata pentru a lupta împotriva fratelui său. Rustem decide să nu-l mai susţină pe Baiazid şi îl anunţă pe sultan că acesta îşi formează armata numeroasă pentru a-l ataca pe Selim.
Simţindu-şi tronul în pericol, Suleyman se vede nevoit să încalce promisiunea făcută lui Hurrem şi ia decizii radicale în privinţa celor doi prinţi, care încep să se războiască în Konya.
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.