Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Azi începe bătălia pentru Europa League

de Redactia Tvmania

Campioana României s-a deplasat în Elveţia pentru prima manşă din play-off-ul Ligii Campionilor, în care îi va întâlni pe cei de la Basel. Câştigătoarea întâlnirii va accede în grupele Ligii Campionilor, acolo unde CFR Cluj şi Basel s-au întâlnit şi în ediţia 2010 – 2011, când ambele echipe au câştigat pe teren propriu, cu 2-1 şi, respectiv, 1-0.

Vaslui dă piept cu Inter

Ricardo Cadu (foto) şi restul elevilor lui Ioan Andone nu sunt singurii reprezentanţi ai unor cluburi româneşti care caută calificarea în grupele unei competiţii europene. Joi le vine rândul celor de la Steaua, Dinamo şi FC Vaslui să se bată pentru faza respectivă din Europa League.

Steliştii au cea mai uşoară misiune, în compania lituanienilor de la Ekranas, pe care îi vor întâlni tot în deplasare în prima manşă.

Pe de altă parte, Dinamo are un meci dificil pe teren propriu cu echipa ucrainiană Metalist Harkov, în vreme ce FC Vaslui pare să aibă o misiune imposibilă în compania giganţilor italieni de la Inter Milano.

Iată programul complet al echipelor româneşti în aceste zile:

Azi

TVR 1/Dolce Sport/Digi Sport, Basel – CFR Cluj, ora 21.45

Joi

Antena 1, Ekranas – Steaua, ora 19.45

Sport.ro, Dinamo – Metalist Harkov, ora 20.30

FC Vaslui – Inter Milano, ora 21.45 (postul încă nu a fost stabilit)

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te