Cel de-a al treilea sezon al emisiunii „Bravo, ai stil!” debutează azi la Kanal D, de la 16.30, iar Ilinca Vandici se va întoarce la cârma emisiunii, asta după ce Andreea Bănică i-a ţinut locul la sfârşitul sezonului trecut.
Cel de-a al treilea sezon al emisiunii „Bravo, ai stil!” debutează azi la Kanal D, de la 16.30, iar Ilinca Vandici se va întoarce la cârma emisiunii, asta după ce Andreea Bănică i-a ţinut locul la sfârşitul sezonului trecut.
Cum, pe 23 iulie, Ilinca a născut un băieţel pe care l-a numit Zian, am fost curioşi să aflăm cum se descurcă vedeta Kanal D în postura de mămică, dar şi ce părere are despre noile concurente.
Ilinca, cum e să fii mămică?
M-am obişnuit. Nevoia te învaţă. Cred că este cea mai grea misiune pe care o au femeile pe acest Pământ şi cea mai grea meserie din lume, cea de mămică. Acum înţeleg ce îmi povesteau prietenele mele, pe care Dumnezeu le-a binecuvântat cu un copil înaintea mea. Sunt însă extrem de fericită şi de împlinită. Atunci când bebe plânge, se agită şi nu ştii ce să îi faci, mă mai apucă aşa, uşor, panica, însă încerc să trec peste aceste situaţii şi să reuşesc să mă bucur de toate momentele pe care mi le oferă copilul.
Cum stai la capitolul „nopţi nedormite”?
Nopţi nedormite? Au fost multe. Au fost vreo trei săptămâni când am reuşit să dorm vreo două ore pe noapte, maximum, pentru că am stat mult lângă copil. Dar eu mi-am dorit asta foarte tare şi nu o simt ca o povară, ba, dimpotrivă! Am făcut tot ce a ţinut de mine astfel încât bebe să se nască sănătos, să aibă un start bun în viaţă, din punct de vedere al sănătăţii, să fie liniştit, împăcat, să îşi găsească locul, să îi dau energia de care are nevoie. Iar între noi este o chimie, mămicile înţeleg când spun asta. Pentru că, deşi uneori este agitat şi stă cu bunica sau cu Andrei, fiecare încercând să îl liniştească, în momentul când am pus eu mânuţa, i-am vorbit şi i-am cântat, s-a liniştit. Iar asta îmi demonstrează, încă o dată, că legătura care se creează între mamă şi copil este ceva unic, magic şi inexplicabil.
Cum arată programul tău acum şi cine are grijă de cel mic când te afli pe platouri?
Avem trei zile de filmare pe săptămână pentru “Bravo! Ai stil”, sezonul trei. Există momente când ne sunăm, vorbim pe Facebook. Cumva, prin intermediul vocii, vreau să fiu aproape de el, pentru că este dificil să îi pui copilului telefonul în faţă. În celelalte zile, îmi doresc să reuşesc să le petrec pe toate cu copilul, pentru că are nevoie de mine. Şi dacă am început munca, încerc să îmbin ambele meserii, pentru că nu sunt prima femeie care face aşa ceva. Eu încurajez toate mamele să se întoarcă şi la munca după ce au născut, la momentul pe care îl consideră potrivit şi să încerce să îşi împartă timpul între carieră şi copil. Câtă vreme Zian este cu bunicile, nu duce lipsă de afecţiune, de dragoste, de îngrijire.
Ce ne poţi spune despre noul sezon?
Luni, 28 august, vom da startul celui de-al treilea sezon „Bravo, ai stil!”, emisiunea fiind difuzată de luni până vineri, de la 16.30, aşa cum v-am obişnuit, iar galele eliminatorii, pline de emoţie şi suspans, în fiecare sâmbătă, de la ora 22.00. Concurentele din acest sezon au o personalitate foarte puternică şi mi se par mult mai bine pregătite decât cele din sezoanele trecute pentru că au atuul primelor două sezoane şi acestea chiar recunosc acest lucru, că s-au uitat la emisiune şi ştiu ce au de făcut pentru a câştiga marele premiu. Au venit cu lecţia învăţată.