Cu ocazia începerii sezonului doi (care s-a terminat în Turcia la începutul lui iunie), actorii Asli Enver şi Özcan Deniz ne-au dat, în exclusivitate, detalii despre noile episoade şi ne-au povestit cum îşi petrec vacanţa de vară. Vestea bună e că producţia va continua în Turcia şi cu sezonul al treilea, iar ce doi actori se vor întoarce pe platourile de filmare pe 27 august. Pentru sezonul 3 al serialului au fost cooptaţi în distribuţie şi alţi actori primul nume confirmat fiind cel al actriţei Nihal Yalçın.
Asli Enver (34 de ani)
TV Satelit: Cum ai lăsat-o pe Süreyya la sfârşitul primului sezon?
Asli: Am lăsat-o tristă, dezamăgită, cu inima frântă şi, în acelaşi timp, mai îndârjită ca oricând să-şi recapete viaţa. Süreyya a suferit enorm, încă din copilărie, şi cu greu a reuşit să mai aibă încredere în viaţă. Doar Faruk a fost cel care i-a redat, fără mari eforturi, speranţa că iubirea şi loialitatea există. Ideea pierderii lui, a celui care este, fără doar şi poate, iubirea vieţii ei, a îngrozit-o. De aceea, ea a ales să plece departe, de tot şi toate, să se regăsească.
Cum evoluează personajul tău în sezonul doi?
Neaşteptat, aşa evoluează. Süreyya este imprevizibilă, plină de surprize, iubitoare şi luptătoare.
Ce secvenţă din sezonul 2 a fost greu de interpretat pentru tine?
Întregul scenariu de la „Mireasa din Istanbul” este sensibil, delicat, încărcat de emoţii, iar atunci când intri în pielea personajului tău, devii una şi aceeaşi cu el, te contopeşti. Există scene, şi în acest nou sezon, extrem de încărcate emoţional, încât nu am avut cum să nu resimt puternic anumite traume prin care au trecut personajele.
Sezonul 2 s-a terminat deja în Turcia. Va mai exista şi al treilea? Când ar trebui să înceapă filmările?
Da, va exista şi sezonul 3, iar filmările încep la sfârşitul verii, urmând a fi difuzat, în Turcia, din toamna acestui an.
Cum e să îl ai coleg pe Özcan?
Impresionant. Este un om special, foarte talentat, un actor extrem de dedicat. Munca alături de el nu este o povară, ci o bucurie.
Ştim că eşti în vacanţă şi călătoreşti. Pe unde ai fost?
Aşa este, am călătorit prin Europa, am bifat Olanda, Italia şi îmi doresc să ajung şi în Spania. Vedem ce-o mai fi, cert este că îmi place să călătoresc. Sper să mai prind o „uşiţă” anul acesta, să mai evadez puţin (n.r. – Între timp, actriţa a ajuns şi prin Grecia).
Cum ai trecut peste despărţirea de fostul tău iubit, Murat Boz?
Sunt o femeie cerebrală, ancorată în realitate şi cred că unele lucruri nu se întâmplă fără un rost, fie că ne place sau nu. Am trecut peste… sau nu, habar nu am, cert este că viaţa este minunată şi mă bucur din plin de tot ceea ce îmi oferă.
Ce alte planuri mai ai pentru anul acesta?
Profesional, îmi doresc să duc la bun sfârşit proiectele în care sunt implicată şi, aşa cum spuneam puţin mai devreme, poate reuşesc să mai plec într-o vacanţă.
Özcan Deniz (46 de ani)
TV Satelit: Cum l-ai lăsat pe Faruk la sfârşitul primului sezon?
Özcan: Faruk este năucit de dispariţia Süreyyei şi, deşi au trecut două luni de când aceasta nu îi mai este alături, el nu înţelege ce s-a întâmplat. Faruk nu îşi poate continua viaţa până nu află ce s-a întâmplat şi o caută, fără încetare, pe Süreyya. El simte mânie, frustrare, dezamăgire şi, totodată, simte o mare iubire pentru femeia care i-a furat inima.
Cum evoluează personajul tău în sezonul doi?
Faruk este un personaj pătimaş, un bărbat puternic dar, în acelaşi timp, sensibil la nevoile celor din jur, în special ale persoanei iubite. Faruk va trece prin stări destul de puternice, care îşi vor pune amprenta asupra vieţii lui şi a celor din jur.
Cum e să o ai colegă pe Asli Enver?
Noi nu suntem la prima colaborare şi de fiecare dată ne-am înţeles de minune în proiectele în care am fost implicaţi. Asli este o actriţă foarte ambiţioasă, o bună prietenă, o femeie cu capul pe umeri. Este plăcut să fii înconjurat de oameni talentaţi, prietenoşi, joviali, sinceri, aşa cum este Asli Enver!
Ştim că la filmările pentru sezonul 2 ai răcit puternic. E adevărat?
Am răcit, sigur, dar nu a fost o catastrofă J. Este adevărat că stările specifice gripei au fost un pic mai accentuate decât în mod obişnuit, însă am depăşit cu bine momentele acelea. Mi-am revenit complet!
Ce faci în prezent?
Este un an plin, şi în familie, şi în carieră, aşa că de vacanţe am avut mai puţin timp. Totul este într-o continuă schimbare în familia noastră: copilul creşte, proiectele sunt din ce în ce mai multe, este puţin probabil să ne luăm o vacanţă „ca la carte” anul acesta.
Cum te descurci în rolul de tătic?
Asta poate spune Feyza (n.r. – Soţia sa), dar eu sper că mă descurc satisfăcător, spre bine chiar J. Îmi iubesc copilul, îmi place să îi fiu aproape, să-l admir cum creşte, să văd cum se schimbă de la o zi la alta.
Cum ţi s-a schimbat viaţa de când a venit pe lume băieţelul tău, Kuzey (n.r. – Pe 29 aprilie)?
Este o altă etapă a vieţii, una plină de provocări, încercări, emoţii, de o uriaşă responsabilitate. Este o perioadă unică, magică, spectaculoasă din viaţa mea, a noastră.
Ce alte planuri mai ai pentru anul acesta?
Planuri, în afară de a-mi duce la bun sfârşit proiectele cinematografice şi muzicale, în care sunt implicat în momentul de faţă, şi să îmi petrec cât mai mult timp cu familia, nu am. Totul gravitează în jurul lor, a familei şi a carierei.