Înainte de petrecere, Pepe și Raluca au spus „Da” pentru a doua oară în fața primarului sectorului 4 Cristian Popescu Piedone. A fost „a doua oară”, pentru că cei doi soți au semnat actul oficial de căsătorie puțin după ora prânzului.
„Primul ”Da” l-am spus alături de Raluca la Primăria Sectorului 4. Am încercat să fim în legalitate si să facem lucrurile cum trebuie. Am fost mai întâi la primărie, apoi aici, într-un cadru mult mai elegant şi foarte bine organizat”, a declarat Pepe.
Pepe a adus audiențe record pentru „Happy Hour”
Căsătoria lui Pepe cu Raluca Pastramă, transmisă în direct la tv, în cadrul unei ediții speciale „Happy Hour”, i-a adus și un record nașului Cătălin Măruță. Ediția de miercuri, 18 aprilie, a fost cea mai urmărită din toată istoria „Happy Hour”.
“Happy Hour” a fost lider absolut de audiență pe întreg intervalul de difuzare, pe toate categoriile de public, devansând toate celelalte programe TV. Astfel, pe publicul din mediul urban, Pro TV a condus detașat cu o audiență medie de 11,1 puncte de rating și 27,6 procente din cota de piață, în vreme ce Antena 1 s-a clasat a doua cu 5,1 puncte de rating și 12,7 % cotă de piață.
[imagebrowser id=669]