Homepage  / Filme la TV azi

Băieţi buni

Băieţi buni

de Redactia Tvmania

Descrierea filmului cuprinde automat cuvintele „înaltă calitate artistică”. Nici nu se putea altfel cu Martin Scorsese, Robert de Niro şi Joe Pesci.

Personajul central este gangsterul Henry Hill, jumătate sicilian, jumătate irlandez. Rolul lui Hill, cel care se distanţează treptat de principii-le Mafiei din care face parte (printre altele este informator al FBI), este interpretat de Ray Liotta. Protectorul lui este Paul Cicero (Paul Sorvino). Alături de Hill, se află tot timpul Jimmy (Robert De Niro) şi Tommy (Joe Pesci).

Pelicula lui Scorsese a fost nominalizată de cinci ori la Oscar (scenariu adaptat, montaj, regizor, actriţă în rol secundar – Lorraine Bracco – şi cel mai bun film), iar Joe Pesci a primit un premiu al Academiei pentru rolul său secundar.

Martin Scorsese şi actorii Robert De Niro şi Joe Pesci reuşesc o extraordinară ecranizare a cărţii „Wiseguys”, de Nicholas Pileggi, foarte apreciată în America.

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=qo5jJpHtI1Y[/youtube]

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton