Homepage  / Articole

Balul Burlacilor cu dansuri sexy la bară, la “Dansez”

Balul Burlacilor cu dansuri sexy la bară, la “Dansez”

de Redactia Tvmania

Ediţia de vineri seară a emisiunii “Dansez pentru tine” va fi una supersexy, pentru că perechile concurente vor fi nevoite să cucerească telespectatorii Pro TV şi juriul cu incendiarul dans la bară, care va avea ca temă Balul Burlacilor.

Pentru a exemplifica acest stil de dans fierbinte, în ringul de la “Dansez pentru tine” va reveni o pereche care a emanat sex-appeal atunci când a participat în competiţie şi a primit pentru dansurile sexy nenumărate note de 10.

Corina Bud şi Edi Vasile, câştigătorii trofeului visurilor în ediţia a unsprezecea a emisiunii, vor reaminti oamenilor ce înseamnă un dans la bară executat ca la carte, cu toate ingredientele necesare.

Ringul se va umple şi de culoare, pentru că al doilea stil de dans al serii va fi Bollywood-ul pe care îl vor prezenta la începutul serii, cu un dans imprevizibil şi plin de energie, coregrafa Andra Gheorghe alături de Liviu Vârciu.

Pepe dansează la bară în ritm de tango

Burlacul Pepe va executa în ringul visurilor un dans la bară cu elemente de tango, inspirat parcă din povestea ultimului an din viaţa sa. Îmbrăcat cu o cămaşă şi vestă, având la gât o cravată, iar pentru a face priză cu bara din platou, pantaloni de latex, personajul interpretat de Pepe va ieşi de la Tribunal unde se pare că tocmai şi-a încheiat divorţul. Fericit, merge la un club şi îşi aminteşte de iubirea lui din tinereţe.

Jojo va dansa la bară îmbrăcată în haine de poliţist la care va renunţa încetul cu încetul până la finalul coregrafiei.

Aylin şi partenerul ei Ovidiu vor avea un dans la bară inspirat din spiritul anilor `20 în care Aylin va fi o mireasă destrăbălată, iar Ovidiu un domn respectabil şi elegant care însă va termina coregrafia fără fracul şi pantalonii din stofă cu care a apărut prezentabil la începutul ei.

Raluca Turcan va intra în ringul de la “Dansez pentru tine” alături de Dima, unul dintre membrii baletului emisiunii pentru a ajuta la rezolvarea unui caz umanitar din afara competiţiei. Deputatul PDL va dansa un vals vienez în coregrafia Danielei Serafimovici (Furnica), cu scop caritabil.

Duelul, momentul tensionat al serii

Cel mai tensionat moment al serii va fi duelul între Catrinel Sandu şi partenerul ei Ionuţ şi Daniel Niţoiu şi partenera sa Alexandra, iar arbitrul confruntării va fi publicul telespectator, care va decide perechea ce va merge mai departe în concurs votând prin sms la 1322 cu textul “Catrinel” sau “Daniel”, în funcţie de preferinţe.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton