Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Bar Refaeli: Bărbaţii nu flirtează cu mine

de Redactia Tvmania

Modelul israelian susţine că bărbaţii nu încearcă niciodată să flirteze cu ea, anunţă femalefirst.co.uk.

„Ca să spun adevărul, nimeni nu se dă la mine. Bărbaţii nu încearcă să mă agaţe. Nimeni nu flirtează cu mine”, se plânge Bar Refaeli (26 de ani).

Fosta iubită a actorului Leonardo DiCaprio (37 de ani) a enumerat calităţile pe care le caută la un bărbat.

„Desigur că pun preţ pe calităţile evidente. Vreau să fie drăguţ şi amabil, să aibă un sistem de valori şi morală.

Primul lucru pe care îl observ sunt dinţii. Am un fetiş cu dinţii. Îmi place un zâmbet larg cu dinţii deschişi la culoare, strălucitori”, a mai spus modelul.

Bar Refaeli şi Leonardo DiCaprio au avut o relaţie presărată cu despărţiri şi împăcări în perioada 2005 – 2011.

Modelul şi actorul nu s-au mai împăcat după despărţirea de acum un an, când devenise evident că nici unul dintre ei nu-şi doreşte să se aşeze la casa lui.

În această săptămână, Bar Rafaeli s-a clasat pe primul loc în topul celor mai sexy femei din lume realizat de revista britanică „Maxim”.

 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te