Modifica setarile cookie
Homepage  / Ultimul număr

Batalia uriasilor cu picioare de lut

de Redactia Tvmania

Alta data chintesenta fotbalului romanesc, suprema inclestare intre marile forte ale campionatului, derby-ul Steaua-Dinamo, programat sambata, s-a transformat in acest moment intr-un banal conflict „de cartier”, intre doua echipe de pluton.

Nimic nu mai e cum a fost, iar cei care nu inteleg ca lumea se misca au drumul spre pierzanie asigurat. Steaua si Dinamo, colosii al caror razboi a ravasit fotbalul romanesc in ultima jumatate de veac, au facut implozie, iar confruntarea directa, candva decisiva pentru titlu, s-a transformat intr-un biet derby local. Cele mai galonate cluburi ale Romaniei navigheaza la mijlocul clasamentului, lipsite de speranta unei reveniri in elita. Aflata in mijlocul celui mai negru sezon din ultimii 26 de ani, Steaua ocupa locul sapte, la 14 puncte departare de noul lider, CFR Cluj. Dinamo isi trage sufletul doua trepte mai sus, dar joaca la fel de prost ca si rivala sa.
La inceputul acestui sezon, atunci cand s-a stabilit programul Ligii I la fotbal, se credea ca meciul Steaua-Dinamo, fixat pentru etapa a 16-a, va fi decisiv pentru stabilirea campioanei de toamna. Steaua abia se calificase, pentru a doua oara consecutiv, in grupele Ligii Campionilor. „Ros-albastrii” credeau ca sunt o echipa mare si se comportau ca atare. Dinamo venea dupa un sezon fulminant. Totul s-a naruit insa ca un castel de nisip, la prima zdruncinatura serioasa. CFR Cluj i-a socat pe „senatorii de drept”, trecand ca un taifun prin campionat.
Acum, Steaua si Dinamo se bat pentru firimituri. Miza e marunta: mentinerea in cursa pentru un loc de Cupa UEFA. Si asta, exact in primul sezon la capatul caruia Romania va trimite detinatoarea titlului direct in grupele Ligii Campionilor, lucru echivalent cu un cec de cel putin sapte milioane de euro.

Sambata, 20.30, Kanal D – In direct

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te