Modifica setarile cookie
Homepage  / Ultimul număr

Bazilica Sfântul Petru din Roma, o bijuterie arhitecturală

de Redactia Tvmania

Bazilica Sfântul Petru din Roma este considerată puntea dintre arhitectura renascentistă şi cea barocă. Construcţia sa a durat mai bine de un secol şi poate că nu s-ar fi încheiat niciodată fără contribuţia lui Michelangelo.

Deţinătoarea celui mai înalt dom din lume (136,57 metri), bazilica Sfântul Petru domină panorama Romei pentru a indica poziţia Vaticanul. Tradiţia, amplasamentul şi dimensiunile sale impresionante au transformat-o în sediul principalelor manifestări religioase ale catolicilor, precum şi într-un important obiectiv turistic.

Sub altarul bazilicii se află presupusul mormânt al Sfântului Petru, apostolul considerat primul papă al Romei, şi mulţi dintre succesorii săi au ales să fie îngropaţi în apropiere.

Construcţia bazilicii a început în secolul al XVI-lea şi s-a întins pe o perioadă de 120 de ani.

Citeşte textul integral în revistă

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te