În martie 2012, contractul dintre Grylls şi postul Discovery a fost întrerupt, dar acum cele două părţi şi-au reluat colaborarea pentru „Ultimate Survivors”.
În documentar, Bear va trece prin aceleaşi scenarii prin care au trecut supravieţuitorii (un avion prăbuşit în Amazon, oameni izolaţi în Alpi sau în deşertul Sahara), arătându-ne cum putem supravieţui în câteva dintre cele mai periculoase locuri din lume.
„Sunt extrem de încântat să colaborez din nou cu Discovery – canalul unde a început aventura «Tehnici esenţiale de supravieţuire». «Bear Grylls: Ultimate Survivors» şi orice proiecte viitoare vor fi extrem de intense, dar tocmai în asta constă farmecul lor!
Programul «Tehnici esenţiale de supravieţuire» m-a purtat prin câteva dintre cele mai dure regiuni şi tipuri de climă existente, iar noul serial aduce la un alt nivel toată această experienţă. De aceea ne propunem să urmărim poveşti de supravieţuire reale, incredibile, împărtăşindu-vă pe parcurs tehnici de supravieţuire”, a explicat brtianicul Bear Grylls.