Orașul Beartown pierde încet teren în fața copacilor care îl înconjoară și amenință să-l înghită, dar atunci când echipa de hochei de juniori are șanse să câștige semifinalele campionatului național, toate speranțele localnicilor se îndreaptă către reușita câtorva adolescenți. Această povară imensă devine catalizatorul pentru un act de violență care va lăsa o fată traumatizată și un oraș în stare de haos.
Drama în cinci părți este bazată pe romanul bestseller cu același nume scris de renumitul autorul Fredrik Backman (Un bărbat pe nume Ove). Serialul este regizat de multi-premiatul Peter Grönlund (Goliath, Drifters), iar scenariștii sunt Anders Weidemann (30 Degrees in February, Interrogation Files), Antonia Pyk și Linn Gottfridsson. Producția este realizată de Filmlance, parte din Banijay.
Producători pentru Filmlance International (parte din Banijay) sunt Bonnie Skoog Feeney și Mattias Arehn. Hanne Palmquist, Steve Matthews și Antony Root sunt producători executivi pentru HBO Europe. Fredrik Backman este producător executiv și reprezentat de Salomonsson Agency, Tor Jonasson.
Beartown a început producția în prima parte a lui 2019, în nordul Suediei, în locație în Gallivare, Overtornea, Haparanda, Kalix, Malmberget și Kiruna. Actorii din rolurile principale sunt Ulf Stenberg, Aliette Opheim, Tobias Zilliacus, Miriam Ingrid și Oliver Dufaker.
Nucleul poveștii este reprezentat de echipa de hochei de juniori din Beartown. Acești tineri își fac debutul pe ecran, dar sunt deja profesioniști pe gheață: Otto Fahlgren, Alfons Nordberg, Erik Lundqvist, Rasmus Karlsson și Najdat Rustom.
Distribuția principală îi include și pe Jacob Nordenson, Charlotta Jonsson, Sanna Niemi, Lukas Wetterberg, Frida Sandberg, Mikael Odhag, Anna Azcárate, Tomas Bergström, Einar Bredefeldt, și Gustav Lindh. Episoadele 1 și 2 vor fi disponibile în ziua premierei, 18 octombrie, pe HBO GO, urmate de câte un episod pe săptămână, în fiecare duminică.