În curând Cârcotaşii de la Prima TV vor intra în vacanţă, aşa că Bebeluşele şi-au făcut deja planuri pentru vară. Ioana şi Cristina vor pleca în Ibiza, însă nu doar pentru a se distra, ci pentru a dansa în cel mai tare club din lume, Amnesia.
Cele două au participat la castigul organizat anual de Bebeluşa Oana Ioniţă şi s-au numărat printre câştigătoarele acestei preselecţii.
„Lume multă, agitaţie, fete emoţionate, câteva ore de aşteptare şi un minut pentru fiecare concurentă, în care să arate ce are mai bun”, aşa descrie Ioana atmosfera de la casting.
“A fost exact cum mă aşteptam. Fete multe, muzică şi dans!”, completează Cristina.
Bebeluşa Ioana a mai dansat în Ibiza şi spune că “a fost una dintre cele mai frumoase experienţe pe care le-am trăit până acum. Mult soare, distractie, dans, o grămadă de prieteni noi şi multe nopţi nedormite, dar vorba cântecului, eu vara nu dorm”.
Aflată la prima experienţă de acest gen, Cristina spune că va fi o provocare, pentru că “să dansezi şase seri la rând, din şapte, nu e chiar uşor”.
[imagebrowser id=742]