Înregistrată săptămâna trecută la Teatrul de Comedie, piesa “Bani din cer” a avut sala arhiplină, nume cunoscute alăturându-se iniţiativei lui Bendeac de a aduce în casele românilor bucuria de a savura un spectacol de teatru.
Angela Similea, Anca Pandrea, Delia şi Răzvan Munteanu, Geanina Ilieş, Andrei Kerestely, Mihai Mărgineanu, Gabriel Cotabiţă, Răzvan Simion sau Stephan Pelger, acestea sunt doar câteva dintre numele cunoscute care au vizionat piesa în sala de teatru.
[imagebrowser id=1209]
Bendeac dă examen în faţa telespectatorilor
“Cred că, uneori, oamenii de televiziune au datoria de a da examene în faţa telespectatorilor. Dupa 7 ani de tv, mă prezint în faţa dumneavoastră, miercuri seara, cu Bani din Cer. Fiind în regia perfectă a lui Horaţiu Mălăele si avându-l ca partener pe George Mihăiţă, s-ar spune că e o dovadă de curaj.
Acum nu pot avea scuze. Rezist sau nu rezist pe scenă în asemenea context? Nu de alta, dar statutul de jurat ”România Dansează”, pe probleme de ”prezenţă scenică”, mă cam obligă să şi demonstrez că eu însumi sunt în măsură să vorbesc despre asta. Şi dacă, acasă, în faţa televizorului, această farsă poliţistă genială va avea măcar jumătate din reacţia pe care publicul a avut-o în sală, la înregistrare, cred că pot trece examenul”, a spus Mihai Bendeac.
Din distribuţia spectacolului fac parte: Mihai Bendeac, George Mihăiţă, Virginia Mirea, Mihaela Teleoacă, Şerban Georgevici, Eugen Racoţi şi Gheorghe Dănilă.
Scenografie: Bogdan Spătaru.
Scenariu: Ray Cooney.
Regia TV: Emanuel Pârvu.