Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Bendeac şi farmaceuticele, sâmbătă la Antena 1

de Redactia Tvmania

Sâmbătă, 18 decembrie, de la 20.30, Mihai Bendeac revine cu o ediţie plină de umor a emisiunii „În puii mei” în care revin personajele consacrate ale showului.

.

După ce Gigi Becali, Dorel, Fernando de la Caransebeş şi Perversul de pe Târgu Ocna au dat startul la distracţie prin intermediul telefoanelor mobile, la sfârşit de săptămână, cei patru se vor reîntâlni cu telespectatorii Antena 1 în cadrul unei ediţii de zile mari  „În puii mei”.

Celebra Naomi va deveni farmacista groazei, însuşindu-şi cu încredere rolul de consilier în probleme de sănătate. Care este legătura dintre „analgezic şi „anal”, cum şi când se ia „pilula de a doua zi”, care sunt efectele pilulei de potenţă, acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care Naomi va încerca să găsească răspuns pentru a veni în sprijinul pacienţilor. Tot în această ediţie, Vanghelie merge la un concert de muzică clasică, iar Gigi Becali vinde cartea lui Cătălin Botezatu.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te