Actriţa franceză a dezvăluit că va fi ultima dintr-o ilustră serie de fete frumoase care apar în celebrele filme „Bond”, urmând să joace în „Skyfall”, a 23-a peliculă din franciză, relatează People.com.
Marlohe li se alătură astfel unor Jane Seymour, Halle Berry, Eva Green şi Teri Hatcher şi a dat câteva detalii despre rol la o conferinţă de presă.
“Joc un personaj strălucitor şi enigmatic pe nume Severine”, a explicat ea.
Marlohe va juca alături de Daniel Craig – care va intra în pielea lui James Bond pentru a treia oară -, Judi Dench şi Javier Bardem, ultimul jucând un personaj negativ. Şi britanica Naomie Harris va apărea în rolul unei agente pe nume Eve.