Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Beyonce, primul concert live după 4 ani. Artista a primit 24 de milioane de dolari pentru o oră de show

de Cătălina Matei,

După 4 ani de la ultimul său concert live, Beyonce a revenit cu un show spectaculos la deschiderea celui mai nou unui hotel de lux din Dubai. Pentru show-ul impresionant, la care a participat și fiica sa cea mare, artista a primit fabuloasa sumă de 24 de milioane de dolari.

În 2018, Beyonce făcea senzație cu un concert incendiar la „Coachella”, iar apoi artista nu a mai avut niciun concert live de asemenea amploare. Asta până sâmbăta trecută, când artista în vârstă de 41 de ani a susținut un spectacol live la deschiderea celui mai nou unui hotel de lux din Dubai, show pentru care a fost răsplătită cu 24 de milioane de dolari, potrivit TMZ.

Peste 1.500 de invitați de seamă au participat duminică seară la deschiderea privată a noului hotel de lux din Dubai, Atlantis The Royal. Deși acestora li s-a atrans atenția că nu au voie cu telefoane mobile, clipuri video din timpul concertului lui Beyonce au apărut pe rețelele de socializare, iar imaginile s-au viralizat rapid.

Spectacolul lui Beyonce a fost completat perfect de un moment special: pe scenă a urcat și Blue Ivy, fiica artistei în vârstă de 11 ani, care a cântat alături de mama ei piesa „Brown Skin Girl”. În timp ce puștoiaca a strălucit într-o ținută roșie, Beyonce a purtat o rochie galbenă electrizantă.

De altfel, artista a schimbat mai multe ținute spectaculoase în timpul show-ului său din Dubai. Una dintre ele, o rochie roz cu diamante fiind evaluată la 7,5 milioane de dolari potrivit celor de la PageSix.

Deși a fost un moment epic, show-ul lui Beyonce a fot criticat masiv de mulți dintre fanii artistei. Motivul? Aceasta a acceptat invitația de a cânta într-o țară care are atâtea legi împotriva comunității LGBTQ.

Beyonce este admirată de multe persoane gay. LGB Alliance este, prin urmare, profund dezamăgită de faptul că Beyonce a fost de acord să susțină un concert profitabil în Dubai, unde actele intime între persoane de același sex sunt o infracțiune penală, potențial pedepsită cu moartea”, a declarat Bev Jackson, cofondatorul grupului britanic de advocacy LGB Alliance, conform The Telegraph.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Hotelul în care oaspeții au la dispoziție periuțe de dinți placate cu aur

Onorariul de 24 de milioane de dolari pe care Beyonce l-a primit pentru concertul său la deschiderea Atlantis The Royal pare o investiție majoră pe lângă costurile hotelului. De altfel, pentru a da drumul celui mai luxos hotel din lume s-a investit masiv.

Conceput de cei mai apreciați arhitecți din lume, hotelul are 795 de camere, dintre care 44 au propria piscină a infinitului, la sute de metri înălțime. Suita în care a fost cazată Beyonce, compusă din 4 camere, costă 142.000 de dolari pe o singură noapte. Însă, dacă e nevoie de un spațiu mai mare, aceasta se poate extinde până la 15 camere și costă 285.000 de dolari pe noapte. Însă există și camere cu prețuri mai accesibile. O „dublă” standard pleacă de la 1.500 de dolari pe noapte.

Iar oaspeții au parte de un tratament regesc de-a dreptul! Mai precis, se spală pe dinți cu periuțe placate cu aur, iar periile de păr sunt fabricate din același material. Au parte de majordom propriu, pot înota cu delfinii sau pot cumpăra artă de Picasso de la magazinul de suveniruri, scriu cei de la DailyMail. De asemenea, Masa poate fi luată la unul dintre cele 17 restaurante și baruri cu care este dotat hotelul. Un acvariu imens găzduiește peste 4.000 de meduze.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te