„Lucrez la asta. Aş putea să fiu mai puţin dezordonată acasă şi să îmi ţin hainele în dulap, nu pe podea”, spunea cântăreaţa.
Beyonce (28 de ani) mai spune că este obsedată de muncă şi nu poate să nu se gândească la cariera ei, chiar şi atunci când ar trebui să se relaxeze.
„Îmi place să iau cina în oraş, să văd piese de teatru, să vizitez muzee şi să iau masa cu familia ori prietenii. Ştiu că trebuie să mă întorc la muncă când tot ce fac începe să mă ducă cu gândul la versuri şi melodii, aşa că nu pot sta departe de studioul de înregistrări”.
De parcă viaţa ei n-ar fi destul de agitată, vedeta se implică în acţiuni caritabile şi este sigură că ajutorarea altora este cheia fericirii: „Trebuie să te gândesti la ce te motivează să îi ajuţi pe alţii şi să începi la nivel local. Din moment ce simţi că vrei să oferi, trebuie să mergi pe acest drum. Sunt o femeie fericită – foarte fericită – pentru că ştiu că am lucrat din greu şi îmi place să dau înapoi o parte din ce am câştigat”.