Homepage  / Galerie foto

Bianca Ioniță: “Abia așteptăm noua viață!”

Bianca Ioniță: “Abia așteptăm noua viață!”

de Redactia Tvmania

Prezentatoarea Știrilor Kanal D de weekend se află pe ultima sută de metri până când va deveni mămică, iar Sărbătorile Pascale sunt cu atât mai pline de bucurie.

Bianca Ioniță va petrece Paștele acasă, cu soțul și socrii, după întâlnirea cu telespectatorii Kanal D, de la pupitrul Știrilor. Anul acesta, va fi răsfățata familiei și că se va ocupa doar de gustatul bucatelor tradiționale de pe masa de Paște.

“Soacra mea se va ocupa de pregătirea deliciilor culinare, așa că eu mă voi pregăti să le apreciez!”, a spus Bianca.

Preocupată să știe cât mai multe lucruri despre perioada maternității și evoluția sănătoasă a copilului, vedeta a început să se pregătească intens, luând cursuri de viitoare mămică.

“Fiind deja însărcinată în 7 luni, am început să caut sfaturi despre maternitate, iar după sărbători voi merge la cursuri de puericultură, de prim ajutor pentru bebeluș. Țin legătura și cu o moașă care îmi dă răspunsuri la orice nedumerire și frica firească prenatală. Soțul meu are grijă de mine, e foarte atent. Înca nu conștientizează faptul că ne vom schimba radical viețile, nici eu, dar abia așteptăm noua viață!”, a completat Bianca Ioniță.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton