Artista, în vârstă de 18 ani, deținătoare a mai multor discuri de platină și nominalizată la Premiile Grammy, a scris melodia împreună cu FINNEAS, fratele ei mai mare, și el nominalizat la Premiile Grammy.
Billie Eilish este cea mai tânără artistă care compune și înregistrează melodia de deschidere a colonei sonore pentru un film din franciza James Bond.
“Suntem încântați să anunțăm că Billie și FINNEAS au compus o piesă incredibil de puternică și de impresionantă pentru noul film Bond, melodie care a fost perfect orchestrată pentru a se integra în povestea emoționantă a filmului”, au declarat Michael G. Wilson și Barbara Broccoli.
“A fost o adevărată nebunie să fiu parte din acest proiect. Să compun melodia tematică a unui film dintr-o legendară franciză a fost o onoară enormă pentru mine. James Bond este cea mai tare franciză de film din toate timpurile. Sunt încă în stare șoc”, a spus Eilish.
Iar FINNEAS a completat: “N-am visat niciodată că aș putea să scriu piesa principală dintr-un film Bond. Nu există compatibilități mai bune între muzică și cinema decât Goldfinger și Live and Let Die. Ne simțim norocoși că putem juca un rol într-o franciză legendară, să trăiască 007”.
“Sunt extrem de puțini cei aleși să înregistreze o piesă Bond. Sunt un mare fan al lui Billie și FINNEAS, integritatea lor creativă și talentul lor sunt excepționale și abia aștept ca publicul să audă ce au adus în film – o perspectivă proaspătă ale cărei ecouri se vor auzi generații de-a rândul”, a spus Cary Joji Fukunaga, regizorul noului film.
Billie Eilish și-a lansat albumul de debut WHEN WE ALL FALL ASLEEP, WHERE DO WE GO? în martie 2019, acesta intrând direct pe locul 1 în Top Billboard 200 în Statele Unite și în alte 17 țări. Albumul, compus și produs de Billie și fratele ei FINNEAS în casa copilăriei din Highland Park, Los Angeles, a fost și cel mai bine vândut disc de debut al anului trecut. Acum FINNEAS este nominalizat la cinci premii Grammy, inclusiv cel de producător al anului pentru genul non clasic. Iar turneul internațional al lui Billie de anul acesta, care începe pe 9 martie, este deja sold-out.
În “No Time To Die / Nu e vreme de murit” premisa este că James Bond s-a pensionat. Liniștea lui nu dureaza, însă, foarte mult, pentru că vechiul lui prieten din CIA, Felix Leiter, are nevoie de serviciile lui. Așa ajunge pe urmele unui infractor misterios care are pe mâini o nouă și foarte periculoasă tehnologie.
În ultimul film din franciză joacă Daniel Craig, Ralph Fiennes, Ana de Armas, Naomie Harris și Léa Seydoux, regia fiind semnată de Cary Joji Fukunaga.
“No Time To Die / Nu e vreme de murit” are avanpremiera în România pe 8 aprilie, fiind distribuit de Forum Film România în formatele 2d și IMAX subtitrat.