Homepage  / Filme Online / Netflix

„Blestemată”, serialul Netflix despre Nimue, viitoarea Doamnă a Lacului, a fost anulat după numai un sezon

„Blestemată”, serialul Netflix despre Nimue, viitoarea Doamnă a Lacului, a fost anulat după numai un sezon

de Redactia Tvmania

Numele serialului Netflix a fost de rău augur. „Blestemată”, în original „Cursed” (2020), cu Katherine Langford în rolul Nimue (viitoarea Doamnă a Lacului din legendele arthuriene), nu va mai avea și un al doilea sezon, după cum a aflat Deadline.

La aproximativ un an de la lansare, „Blestemată” a avut premiera mondială pe 17 iulie 2020, Netflix nu a mai dat undă verde pentru continuare. Drept urmare, Nimue, interpretată de Katherine Langford, nu va mai deveni niciodată Doamna Lacului. Nu este pentru prima oară când gigantul de streaming decide să pună punct uneia dintre producțiile sale fără să-și anunțe fanii.

 

O poveste încurcată

Serialul „Blestemată” este o adaptare după romanul grafic, cu același nume, scris de Thomas Wheeler și ilustrat de Frank Miller (mai vechea noastră cunoștință care a mai făcut „Sin City”). Cartea însăși este la rândul ei o adaptare, cât se poate de liberă, după celebrele legendele arthuriene, din care am aflat despre Merlin, Arthur, Escalibur, Nimue… Dar serialul răstoarnă toată povestea și o pune în prim-plan pe Nimue (Katherine Langford – fosta Hannah Baker din altă producție Netflix, „13 Reasons Why”), o adolescentă rebelă care tocmai se pregătește să fugă de-acasă. Răzvrătirea nu-i iese așa cum și-a dorit și, în plus, mai face cunoștință și cu un tânăr, Arthur (Devon Terrell), care pare să fi strâns toate păcatele din lume: e hoț, mincinos și, nu de puține ori, laș. Așa cum știm, legenda regelui Arthur e plasată undeva prin jurul anului 500, în ceea ce era atunci pe locul Marii Britanii, în plină ascensiune a Bisericii și în amurgul ființelor fantastice care populau pământul. Când Nimue se întoarce acasă cu visele de aventură pleoștite, satul ei era trecut prin foc și sabie de zeloșii reprezentați ai cultului creștin, iar mama sa, Lenore (Catherine Walker), cu ultimele puteri îi încredințează o sabie cu promisiunea să i-o dea lui Merlin (interpretat excelent de Gustaf Skarsgård, încă unul dintre frații Skarsgård). Nici cu Merlin însă nu ne e rușine: nu e nici urmă din mărețul magician pe care l-am admirat în alte producții. Vrăjitorul din „Blestemată” este doar un bețiv semipatetic care-și duce zilele la curtea regelui Uther Pendragon (Sebastian Armesto) și care nu mai e capabil de nicio magie cât de firavă.

La vremea premierei, serialul „Blestemată” a entuziasmat fanii bingingului. Și chiar dacă criticii nu s-au lăsat așa ușor luați de val, producția s-a plasat rapid și s-a menținut de zile bune pe primul loc în topul vizionărilor din toată lumea. În plus, net-ul s-a umplut rapid de comentarii entuziaste și de cereri pentru un al doilea sezon care să vină cât mai curând. Dar se pare că asta nu a fost de-ajuns.

 

Ce-a fost bun, ce-a fost rău

Peisajele și locațiile sunt fascinante. Filmările au avut loc în Ţara Galilor, acolo unde a filmat și Guy Ritchie versiunea sa asupra legendarului rege – „King Arthur: Legenda sabiei” (2017). Și nu numai peisajele, ci și mare parte dintre castelele și ruinele care se văd în serial sunt chiar locații reale. De unde și entuziasmul lui Frank Miller care a declarat pentru Radio Times: „Am fost chiar acolo și sunt chiar locurile reale unde s-au întâmplat acele lucruri! Încă mă gândesc la acele locuri și abia aștept să mă întorc și să văd din nou acei copaci bătrâni”.

Marea majoritate a actorilor își fac treaba cu responsabilitate și talent, dar a fost o reală plăcere să facem cunoștință cu încă un Skarsgård (cine mai știe al câtelea?) – Gustaf Skarsgård, care interpretează rolul Merlin. Tot la plusuri e și Daniel Sharman, deși rolul lui, acela la Călugărului Înlăcrimat, nu a avut prea multe nuanțe. În schimb, fanii sunt foarte nemulțumiți de prestația lui Devon Terrell, care se pare că nu a convins pe nimeni în rolul Arthur.

O șmecherie a scenariului este faptul că o să aflați numele adevărate, care o să indice exact personajul din legendele arthuriene, pe parcursul acțiunii, iar în unele cazuri chiar după genericul episodului final. Dacă Merlin (Gustaf Skarsgård) și Arthur (Devon Terrell) se prezintă fără niciun ascunziș încă de la început, nu la fel se poate spune despre multe alte personaje. Despre sora Igraine (Shalom Brune-Franklin), de exemplu, veți afla mai târziu cine este de fapt. Dar cea mai lungă așteptare și cea mai surprinzătoare indentitate este cea a Călugărului Înlăcrimat (Daniel Sharman), pe care speram să-l putem urmări cum evoluează în sezonul al doilea…

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton