Dupa celebrarea a 400 de episoade si cu echipa reintregita, gasca din „La Bloc” e gata sa mai filmeze 100 de episoade pentru cel mai longeviv sitcom de la Pro TV.
Greu de crezut, dar adevarat: Nelu Curca e presedintele Romaniei! Costel Jurca, Americanul, nea Popa au ocupat pozitii aleatorii in noul guvern, iar Curca, in acest mandat prezidential, transforma Romania intr-o putere nucleara, in mai putin de doua ore. Exact cat dureaza episodul aniversar al serialului „La Bloc”, de la inceputul acestei saptamani. Colac peste pupaza, „presedintele” Nelu Curca se insoara cu Bella. La fel de greu de crezut si la fel de adevarat, toate programate pentru episodul cu numarul 400 al celui mai longeviv sitcom de la Pro TV. „Cred ca am imprumutat unii de la altii. N-ai cum sa nu furi din talentul si meseria celorlalti, asta pentru ca si paleta de varsta e destul de intinsa. Incepand de la 16-19 ani (Dana Rogoz), pana la 49 – 50 de ani (Nelu Curca si nea Popa). Fiecare joaca in mod diferit si, din punct de vedere profesional, fiecare a evoluat. Daca e sa vorbim si pe alte planuri, experienta asta ne-a si maturizat, in sensul ca ne-am lovit de foarte multe situatii. Asta pentru ca situatiile dintr-un sitcom au si cate o mica morala. Daca vrei sa o vezi, o vezi! Daca nu, vezi doar partea comica”, a marturisit Dragos Mostenescu, in ceea ce priveste evolutia serialului „La Bloc”.

Urmărește-ne pe Google News