Homepage  / Știri / Televiziune

Bogdan Vandici a câștigat cel de-al cincilea sezon „Chefi la cuțite”

Bogdan Vandici a câștigat cel de-al cincilea sezon „Chefi la cuțite”

de Redactia Tvmania

Finala “Chefi la cuțite”, care l-a desemnat câștigător pe Bogdan Vandici (21 de ani), din Oradea, a fost aseară lider incontestabil de audiență pe toate segmentele de public.  Așadar, marți seară, cel mai iubit show culinar și-a desemnat câștigătorul. Bogdan Vandici (21 de ani), din echipa albastră condusă de chef Florin Dumitrescu, și-a adjudecat titlul sezonului de poveste „Chefi la cuțite” și premiul de 30.000 de Euro.

Deși parcursul său în competiție nu a fost deloc ușor, prin ambiție, determinare și mult talent, cel mai tânăr bucătar din platou a demonstrat unui întreg juriu de chefi cunoscuți și apreciați că merită să strângă la piept trofeul.

Bogdan s-a calificat în finală cu un preparat excepțional. Celelalte două finaliste au fost Marlena Botezatu și Cristina Pavel, din echipa verde a lui chef Sorin Bontea. De altfel, Marlena Botezatu și Cristina Pavel  sunt primele două femei calificate într-o finală a acestui show. Deși Cătălin Scărlătescu a rămas fără un om în finală, foștii concurenți ai sezonului au avut și de această dată misiunea de a-i ajuta pe cei trei calificați în ultima, dar și cea mai importantă provocare culinară a show-ului. Dacă Bogdan a făcut echipă cu ștrumfii jedi, Marlena și Cristina au ales și colegi din echipa adversă, care au purtat banderole bicolore pe ambii umeri, semn că galbenul și verdele aveau să lupte împreună pentru marele premiu.

Ca de obicei, ultima probă a sezonului le-a testat finaliștilor abilitatea de a sincroniza o întreagă echipă, în presiunea unei competiții dure. Fiecare dintre cei trei finaliști a pregătit un meniu complet care a inclus un starter, un main course și un desert semnătură, iar farfuriile au fost jurizate de o serie de invitați speciali. Chefi de renume, cu studii și multă experiență în domeniu, au notat plating-ul, savoarea, textura preparatelor și nota de creativitate a bucătarilor, căutând gusturi care să se evidențieze. După zeci de minute în care au gătit la foc continuu, după un lung șir de emoții care păreau să scape de sub control, după o serie de farfurii impecabile puse pe banda ce le-a măcinat nervii timp de opt confruntări, numele câștigătorului avea să fie anunțat.

Momentul culminant al serii a fost acela în care Gina Pistol i-a înmânat trofeul lui Bogdan Vandici și a lăsat frâu liber bucuriei tuturor concurenților din echipa albastră. Mândru peste măsură, chef Florin Dumitrescu a sărit peste masa de jurizare pentru a-și îmbrățișa câștigătorul, iar tatăl lui Bogdan, care a fost lângă fiul său în toată această aventură culinară, s-a alăturat momentului. Cu lacrimi în ochi, Bogdan a mărturisit că visul lui cel mai mare a fost să câștige războiul după multele bătălii pierdute în confruntările pe echipe. Pe lângă titlul de învingător, Bogdan este și concurentul care a reușit să supraviețuiască celor mai numeroase dueluri.

Titlul “Chefi la cuțite” este al ștrumfilor jedi ! Cred că am reușit să ies victorios prin ambiție, multe ore peste program, creativitate și realism. Avantajul meu a fost echipa, care prin comunicare și profesionalism a reușit să lucreze la unison.  În momentul în care mi-am auzit numele, mi-a luat ceva timp să realizez că noi suntem la jurizarea finală, dar am reușit să ajung cu picioarele pe pământ. Pe lângă emoțiile extreme care m-au încercat, am explodat de fericire știind că am reușit să câștigăm războiul greu pe care l-am purtat”, spune Bogdan Vandici, câștigătorul celui de-al cincilea sezon “Chefi la cuțite”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton