Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Ce se întâmplă în semifinala "Burlacul"

de Redactia Tvmania

În această seară, de la 20:30, la  Antena 1, urmăriţi semifinala “Burlacul”, cel mai controversat episod de până acum. Ajutat de Cătălin Botezatu, Bogdan Vlădău petrece clipe de neuitat în Costa Brava, în Lloret de Mar, unul dintre cele mai frumoase locuri de pe Coasta Mediteranei.

Cu cât burlacul este mai aproape de momentul în care trebuie să o aleagă pe cea care i-a cucerit inima, cu atât este mai indecis din cauza momentelor pe care le petrece cu fiecare concurentă.

Semifinala acestui sezon este condimentată cu noi şi noi premiere.

„Sunt atât de aproape de momentul zero, mai am foarte puţin timp la dispoziţie pânã în momentul  în care va trebui sa îmi aleg jumãtatea, iar alegerea este foarte dificilã . Faţã de fiecare dintre fete am sentimente.

Orice pas fãcut acum poate fi decisiv si fiecare fatã are dreptul sã încerce sã îmi câştige definitiv inima. Îşi vor juca cea mai  importantã carte de pânã acum”, a declarat Burlacul, chiar înainte de semifinala show-ului.

Şi pentru a se asigura că fiecare primeşte şansa pe care o merită, Bogdan le-a pregătit fiecăreia dintre semifinaliste câte o întâlnire specială. Astfel, Paulei i-a pregătit o şedinţă de scuba, tocmai pentru ca aceasta sã îşi poată depăşi temerea de apă.

„Tremuram toată, îmi e foarte frică de apă şi el ştie asta. Un refuz din partea mea ar fi încă o bilă neagră pentru relatia noastră şi normal că nu îmi doresc asta. Dacă nu aş fi ştiut că fac asta pentru el, nu aş fi intrat în apă. Dacă vom avea o relaţie, clar, niciodată nu vom face scufundări”, a declarat tânăra.

Tot diseară, Bogdan Vlădău probează inelul cu diamante pe degetul unei concurente şi îi oferă alteia cheia de la camera lui.

Telespectatorii care vor urmări “Burlacul”  în această seară, de la ora 20:30, la Antena 1, vor putea afla cărei concurente i-a oferit Bogdan Vlădău inelul pentru a-l proba şi dacă o altă pretendentă la inima sa a acceptat sau nu cheia de la camera lui. Tot în acest episod, cei care se vor uita la “Burlacul” vor putea urmări un lucru petrecut în premieră la ceremonia de decernare a trandafirului.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te