Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Brad Pitt este de acord cu pedeapsa cu moartea

de Redactia Tvmania

Actorul de 46 de ani crede că persoanele responsabile pentru dezastrul ecologic din Golful Mexic trebuie să fie condamnate la moarte, relatează celebritywonder.com.

Brad Pitt îi critică pe cei responsabili de explozia platformei petroliere Deepwater Horizon, de pe data de 20 aprilie, şi deversarea de ţiţei care a urmat în documentarul „If God is Willing and Da Creek Don’t Rise”.

Referindu-se la persoanele ce se fac vinovate de cel mai mare dezastru economic din istoria SUA, actorul a spus: „Nu am fost niciodată de acord cu pedeapsa cu moartea, dar sunt dispus să-mi schimb părerea”.

Deversarea de petrol a condus la distrugerea habitatului şi decimarea animalelor din zonă, iar pescarii şi oamenii a căror activitate depindea de apele Golfului Mexic au fost afectaţi.

Se estimează că 4,9 milioane de barili de petrol au ajuns în apă în decursul unei perioade de 87 de zile. Cauzele dezastrului nu au fost încă descoperite.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te